Birchall dezvăluie că fosta şefă a CSM, protectoarea penalilor din PSD, Lia Savonea făcea parte din „centrele de reflecţie” care au distrus Justiţia

Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a lansat celebra expresie a „centrelor de reflecție” din justiție, adică locul în care s-au născut cele mai controversate legi din ultimii ani. Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, susține că din acest centru de reflecție făceau parte Tudorel Toader, Florin Iordache, Lia Savonea, dar și alții.
„Decizia CCR e doar o peticeală a unei legi croite șmecherește, viclean și împotriva românilor cinstiți. Să ne amintim cine a moșit-o: Florin Iordache, Tudorel Toader, Lia Savonea și compania din „centrele de reflecție”.” a afirmat Ana Birchall, la Realitatea Plus.
„Lumea trebuie să știe adevărul ! Faptul că au fost declarate neconstituționale câteva aspecte nu înseamnă că celelate puteri pe care acest SIJ încă le are sunt în regulă. Nu, nu sunt deloc în regulă. Tocmai de aceea este extrem de important ca în Senat, și fac apel către toți senatorii să dea un vot în favoarea proiectului pe care eu și câșiva colegi de la USR l-am inițiat pentru ca această secție specială să fie desființată, Și Toader și Savonea ar trebui să-și dea demisia în secunda doi”, a declarat Ana Birchall.