Blestemul PSD: chiar și abrogat, recursul compensatoriu va continua să producă efecte

Premierul Ludovic Orban a anunţat, luni, că a cerut acordul BPN al PNL pentru angajarea răspunderii Guvernului pe două teme: una legată de justiţie şi cealaltă de abrogarea prevederilor nocive pentru economie din Ordonanţa 114.

El a precizat însă că abrogarea legii privind recursul compensatoriu nu înseamnă că din momentul abrogării nu mai beneficiază nimeni de prevederile legii recursului compensatoriu. „Este indispensabilă abrogarea cât mai rapidă a prevederilor legii privind recursul compensatoriu pentru că asta nu va genera efecte, repet, decât cei care urmează să comită fapte care ar putea atrage condamnarea lor de către instanţă”, a precizat, citat de news.ro, Orban.

Orban a declarat, luni, că a cerut acordul BPN al PNL pentru angajarea răspunderii Guvernului pe două teme importante, una legată de justiţie şi cealaltă – de abrogarea prevederilor nocive pentru economie din Ordonanţa 114.

„În ceea ce priveşte angajarea răspunderii pe domeniul justiţiei, am cerut acordul pentru a cuprinde în proiectul de lege pe care ar urma să ne angajăm răspunderea câteva elemente extrem de importante: prorogarea termenului de intrare în vigoare a pensionării anticipate a magistraţilor, de asemenea, prorogarea termenului de intrare în vigoare a prevederilor care cresc de la doi la patru ani vechimea necesară pentru intrarea în magistratură şi de asemenea, prorogarea termenului de intrare în vigoare a prevederii care trece de la complete de doi, la complete de trei. Toate aceste prevederi, în cazul în care nu vor fi prorogate, riscă să arunce în aer funcţionarea sistemului de justiţie”, a explicat Orban.

„În cazul în care Parlamentul nu votează proiectul de lege iniţiat de PNL privind abrogarea recursului compensatoriu, vom include în proiectul de lege pe care ne vom angaja răspunderea şi abrogarea recursului compensatoriu”, a spus Orban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *