Blocul care a ars azi noapte în sectorul 5 are o situație juridică neclară și nu deține autorizație ISU. A fost nevoie de intervenția a 100 de pompieri să stingă incendiul, iar 9 persoane au fost rănite

 

Un bloc cu trei etaje, plus mansardă, situat în sectorul 5 al Capitalei a ars aproape în întregime, iar acoperișul unei case și o anexă s-au transformat și ele în scrum vineri noapte.Peste 100 de salvatori au acţionat pentru localizarea şi stingerea incendiului care a afectat p odul unei case şi mansarda unui bloc din strada Iordache Năstase, din Capitală. 9 persoane au fost rănite, dintre care doi pompieri. În urma incendiului au apărut niște semne de întrebare cu privire la situația juridică a clădirii, dar și la faptul că nu are autorizație din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Constructorul blocului care a luat foc noaptea trecută în Sectorul 5 al Capitalei este Ilie Ioniță, un apropiat al clanului Cămătaru, reținut pentru evaziune fiscală acum câțiva ani, după ce a construit pe persoană fizică 20 de blocuri și a vândut 500 de apartamente fără să plătească taxe, potrivit Antena 3.
Oamenii care au rămas fără locuințe susțin că nu există o autorizație de construție pentru blocul curprins de flăcări.
„Am făcut acte acum 5 ani și jumătate, acte de promisiune bilaterală, de vânzare-cumpărare, printr-un cabinet de notariat. Această promisiune e făcută în așa fel încât dacă eu, ca locatar, nu plătesc trei rate consecutiv, pierd și taxa, pierd și banii. Acest bloc a avut certificat de urbanism, care a avut valabilitate un an, domnul dezvoltator, Ioniție Ilie, spunându-ne că e în lucru autorizația de construcție. Noi l-am tot ajutat să obțină această autorizație, dar nu s-a putut.
Situația e disperată. Etajele 3 și 4 sunt scrum, acoperișul e scrum, e inundat peste tot. Totul e sub orice critică. Nu se mai poate locui. La demisol este apă multă, oamenii sunt disperați, nu au unde să doarmă”, a explicat o locatară a blocului respectiv pentru sursa citată.
Primarul Sectorului 5 a anunțat că oamenii care locuiau în clădirea arsă vor merge la un liceu din zona, având posibilitatea de la locui în căminul unității școlare.
Întrebat de jurnaliști care este situația juridică a blocului, edilul a refuzat să răspundă.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti Ilfov informează că în evidenţele instituţiei nu a fost identificată vreo solicitare din partea proprietarului/beneficiarului pentru obţinerea avizului de securitate la incendiu.

„Faţă de situaţia locuitorilor din blocul de pe strada Iordache Năstase nr. 14, imobil distrus de un incendiu violent în dimineaţa zilei de 8 septembrie a.c., Primarul Daniel Florea a convocat Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al Sectorului 5 şi a decis adoptarea de îndată a următoarelor măsuri: relocarea imediată a tuturor persoanelor afectate şi cazarea acestora în incinta căminului Liceului „Dumitru Moţoc”, aflat în administrarea Autorităţii Locale Sector 5, asigurarea a trei mese/zi, la cantina Colegiului „Viilor”, aflat în administrarea Autorităţii Locale Sector 5, asigurarea, de către S.A. Economat S.R.L, societate deţinută de Autoritatea Locală Sector 5, a produselor alimentare şi de igienă de strictă necesitate, asigurarea de urgenţă de către Autoritatea Locală Sector 5 a hainelor, produselor de încălţăminte şi a altor obiecte de strictă necesitate pentru toate persoanele afectate”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Sectorului 5.
Totodată, s-a mai decis punerea la dispoziţie de către Autoritatea Locală Sector 5 a uniformelor şcolare şi a rechizitelor pentru toţi copiii din familiile afectate, pentru ca activitatea şcolară a acestora să nu fie afectată, asigurarea unui ajutor de urgenţă de la bugetul local al Sectorului 5 în cuantum de 3.000 de lei/membru de familie, acordarea de la Bugetul Local al Sectorului 5 pentru familiile afectate de ajutoare la plata chiriei pentru o perioadă de până la 3 ani, dar şi asigurarea pazei bunurilor prin aportul Poliţiei Locale Sector 5.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *