Bogătași pe banii fraierilor! Năsui: Diferența dintre salariile de la stat și cele din privat a crescut cu 464% în ultimii 10 ani

Deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, face o analiză a evoluției salariilor în sectorul bugetar și în mediul privat în ultimii zece ani, în contextul în care Guvernul pregătește noi majorări salariale pentru bugetari, unele de până la 50%.

Potrivit lui Năsui, diferența dintre salariile la stat și la privat a crescut cu 464% în ultimul deceniu.

„Acum câteva luni PSD-PNL a încercat să mărească din nou salariile angajaților la stat prin lege în parlament. Nu a reușit, pentru că USR a atacat legea la curtea constituțională (CCR), iar CCR a amânat decizia până în septembrie. Din păcate, am făcut doar să amânăm inevitabilul. Pentru că sistemul este același. Și PSD, și PNL, au mult activ de partid salarizat la stat. Așa că presiunea pe creșterea salariilor e constantă. Nu contează cât de mari sunt salariile la stat. Ce contează pentru ei e ca acele salarii să crească în continuu. PSD-PNL cresc din nou salariile la stat. S-au hotărât să crească unele salarii de bază cu 50%. Nuanța „salariului de bază” este importantă, pentru că la el urmează să se aplice toate sporurile. Iar la stat sunt o groază de sporuri. De exemplu, spor de radiație, pentru că în București există rețele GSM. Spor de solicitare neuropsihică, pentru că sunt stresați neuropsihic. Dacă ați văzut, și ei pufnesc în râs când îi întrebi de ele. Dar ce mai contează ridicolul? Că doar nu dau banii lor, dau banii dumneavoastră”, scrie, citat de PressHub, Năsui pe pagina sa de Facebook.

Fostul ministru al Economiei susține că în urmă cu 10 ani salariile la stat erau în medie mai mari decât cele din privat, dar diferența era mult mai mică decât acum. Între timp, salariile la stat au crescut vertiginos, pe când cele din privat au crescut în ritm normal, în ton cu productivitatea muncii.

„Rezultat? Diferența dintre salariile la stat și la privat a crescut cu 464%. Ați citit bine. Nu e nicio exagerare. Să nu ne mire că tot mai mulți români s-au săturat de aceste nedreptăți și vor să plece afară. Să nu vă mire că mulți tineri nu mai vor să lucreze în economia reală și vor la stat. Unde ar avea nu numai salarii mari, dar și o tonă de beneficii și un loc de muncă stabil. Tinerii s-ar duce cu încredere, și ar fi bine pentru țară, pentru modernizarea ei, doar că, nu știu ei, posturile la stat sunt date dinainte pentru rudele și cumetriile PSD-PNL”, afirmă Claudiu Năsui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.