BOMBĂ. Cătălina Ștefănescu ar fi fost amanta lui Dragnea pe care acesta o voia la SRI

Fostul premier Victor Ponta a susţinut că, în timpul guvernării USL, Liviu Dragnea „îl bătea la cap pe George Maior” să o angajeze pe iubita lui de atunci la SRI. „Tot explicai că ea ştie ruseşte, că a studiat la Moscova”, a scris Ponta pe Facebook. Surse din PSD susţin pentru „Adevărul” că iubita invocată de Victor Ponta ar fi Cătălina Ştefănescu, pe care Dragnea, în 2012, a propulsat-o în Parlament la numai 23 de ani. Cătălina Ştefănescu are studii la Moscova.

„Îmi aduc aminte că tu il băteai la cap pe George Maior să o angajeze pe iubita ta de atunci la SRI ( că erai căsatorit, nu contează, ca tu eşti cu «familia tradiţională») şi tot explicai că ea ştie ruseşte, că a studiat la Moscova”, a scris Ponta pe Facebook, după ce Liviu Dragnea l-a făcut securist. Cătălina Ştefănescu a fost deputat PSD de Teleorman în legislatura 2012-2016. Cătălina Ştefănescu este cel mai tânăr parlamentar ales în istoria României, la numai 23 de ani. Potrivit CV-ului postat în 2012 pe site-ul Camerei Deputaţilor, Cătălina Ştefănescu a absolvit Institutul Puskin din Moscova.

Cătălina Ștefănescu a avut și o relație cu fostul senator Dan Șova. Înainte de a fi deputat, Cătălina Ștefănescu a fost secretara lui Liviu Dragnea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *