Breaz îi ia la MIȘTO pe elevi: Ce-or să facă, or să conteste la infinit în instanță?!

Ministrul interimar al Educației, Daniel Breaz, a spus în contextul protestului „Doliu pentru educație” lansat de Consiliul Național al Elevilor că elevii „o să acționeze peste un an de zile în instanță și Ordinul dat în urmă cu câțiva ani de zile cu media 6 la Bac și nota 5? Unde o să ajungem?”

Ministrul interimar al Educației, Daniel Breaz, a declarat la deschiderea anului școlar, în contextul îndemnului la protestul „Doliu pentru educație” lansat de Consiliul Național al Elevilor, că a văzut că Ordinul contestat a fost acționat inclusiv în instanță de către elevi.

„Ce o să facă (…) o să acționeze peste un an de zile și Ordinul dat în urmă cu câțiva ani de zile cu media 6 la Bacalaureat și nota 5? Unde o să ajungem? Dacă mergem și ne gândim având această concepție că putem să atacăm orice în instanță, o să ajungem atunci să nu mai conteze nicio notă, fiecare face ce vrea, nu mai avem o ierarhie, nu mai avem calitate, nu mai avem nimic”, spune Breaz, conform Mediafax.

„Este o decizie asumată printr-un Ordin de ministru în urma discuțiilor cu cei din grupul de Dialog Social la nivel de Minister al Educației. Vreau să vă spun că majoritatea au fost de acord cu această decizie, să se pună acest prag al notei 5″, completează acesta.

El a precizat faptul că în urma adoptării acestei măsuri, niciunui elev nu i se va îngrădi accesul la educație. „În primă fază, dacă discutam anii trecuți de ce se intră și cu nota 1, 50 sau 2 la liceu, era o problemă, nu avem calitate în învățământ, nu ținem la calitate”, menționează Breaz.

Ministrul interimar al Educației a declarat că impunerea acestui prag s-a făcut și pentru că mediul de afaceri are nevoie de meseriași. „Ne cer meseriași, spun că nu mai avem meseriași, de ce nu mai avem școli profesionale, vor merge, vor face o meserie trei ani de zile, după trei ani de zile pot să urmeze cursurile unui liceu, pot să promoveze BAC-ul, pot să urmeze cursurile unei facultăți. Pot practic, și din punct de vedere educațional, să se împlinească”, informează ministrul.

Daniel Breaz a concluzionat spunând că discuțiile pe marginea acestei decizii nu sunt unele noi, ele fiind începute cu mai mult timp în urmă. „Decizia a fost luată practic în graficul de timp, astfel încât să respectăm legea pentru următorii ani școlari”, conchide Breaz.

Consiliul Naţional al Elevilor a îndeamnat, duminică, toţi elevii din România să protesteze cu ocazia începerii cursurilor din anul şcolar 2019-2020, nemulţumiţi fiind de ordinul de ministru prin care elevii cu medii sub 5 la Evaluare sunt obligaţi să meargă la şcoli profesionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *