Brexit. Reuniune de urgenţă UE-Londra după ce guvernul britanic revine asupra angajamentelor asumate

O reuniune de urgenţă va avea loc, joi, la Londra, între Uniunea Europeană şi Regatul Unit cu privire la proiectul de lege britanic, care renunţă parţial la angajamentele asumate în cadrul Brexitului, a anunţat miercuri Comisia Europeană, relatează AFP.
Vicepreşedintele pentru relaţii interinstituţionale al Comisiei Europene ”Maros Sefcovic se va deplasa astăzi la Londra pentru a se întâlni cu ministrul de stat britanic Michael Gove, responsabil pentru aplicarea acordului de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, pentru o reuniune extraordinară a comitetului mixt”, a anunţat pe Twitter purtătorul de cuvânt al executivului european Eric Mamer, adăugând că UE aşteaptă ”clarificări” din partea Regatului Unit.
Comitetul mixt consacrat aplicării acordului de retragere convenit de UE şi de Regatul Unit în ianuarie este co-prezidat de Sefcovic şi de Gove.
Londra şi-a apărat miercuri voinţa de a reveni asupra unor angajamente pe care şi le-a asumat în cadrul Brexitului, asumându-şi o încălcare a dreptului internaţional şi provocând furia europenilor, într-un moment critic al negocierilor cu privire la viitoarea relaţie a Regatului Unit cu Cei 27, relatează AFP.
La peste şapte luni de la ieşirea istorică a Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE),, tensiunile cresc între cele două părţi, care ar urma să se pună de acord, până la sfârşitul anului, asupra modalităţilor cooperării lor comerciale şi în domeniul securităţii.
În acest context delicat, Guvernul britanic a publicat un proiect de lege, dezvăluit la începutul săptămânii, care retuşează cu scopul de a-l ”clarifica” Acordul retragerii, care a stabilit cadrul divorţului din ianuarie.
Vizând mai ales aranjamente vamale în Irlanda de Nord, proiectul este menit să faciliteze schimburile comerciale înăuntrul Marii Britanii după perioada de tranziţie post-Brexit, care se încheie la sfârşitul lui decemrbie.
Însă, din cauză că modifică un document care are statutul de tratat internaţional, acest text ”încalcă dreptul internaţional într-un mod foarte specific şi limitat”, potrivit ministrului însărcinat cu Irlanda de Nord, Brandon Lewis.
Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen consideră că acest text ”încalcă dreptul internaţional şi subminează încrederea” între cei doi parteneri, aflaţi în toiul negocierilor cu privire la viitoarea lor relaţie.