Ca să scape de pușcărie, Liviu Dragnea vrea să arunce țara în aer

În timp ce președintele este la summitul NATO și încearcă să obțină suplimentarea efectivelor Alianței dislocate în România pentru a ne proteja de o eventuală agresiune externă, președintele PSD, Liviu Dragnea, amenință la televizune că aruncă țara în haos.

Miercuri seară, la Antena 3, Dragnea a susținut că demersul de suspendare a Președintelui va merge până la capăt, acesta fiind vinovat, în opinia sa, pentru condamnarea pe care a primit-o în dosarul angajărilor fictive. Dragnea a lăsat să se înțeleagă că o eventuală achitare a sa ar putea detensiona situația afirmând că „doar o minune” ar putea să stopeze demersul coaliției PSD-ALDE.

„Doar faptul că a semnat decretul de revocare nu înseamnă că acesta era singurul motiv de suspendare. Este un șir lung de încălcări ale Constituției. Nu este interesat decât de obiectivul personal de a avea un al doilea mandat. dacă-i dați la o parte cuvintul „penal” în dreptul lui nu puteți pune nimic. Eu și colegii mei am întins mâna să facem pace politică în țară. Am mers până acolo încât că i-am votat și un Guvern scos din buzunar. Nu a avut nicio importanță. Doar știe să ceară ca un dictator. La ora asta nu știu ce să se întâmple ca acest demers să se oprească în toamnă. Dacă dintr-o dată s-ar schimba, dacă ar înțelege că mai important decât mandatul său e destinul acestei țări, lucrurile se pot schimba”, a spus liderul PSD.

Dragnea a lansat săgeți și spre colegii de partid și alianță care nu ar fi de partea lui afirmând că nu știe dacă toți au curajul lui, dar a ținut să le mulțumească celor care au votat modificarea Codurilor penale. „Eu merg înainte fără ezitare. Cei care vor să meargă cu mine înainte înseamnă că sunt curajoși. Cine nu sunt niște lași, niște fricoși.(…) Le mulțumesc parlamentarilor pentru curaj. Le exprim respectul meu pentru ce au făcut. Am reușit să adoptăm până la finalul acestei sesiuni ce părea imposibil: Legile Justiției și Codurile. „Dacă și Guvernul va face la fel, și colegii din Coaliție, vom câștiga. Nu poți să faci orice acțiune politică gândindu-te câte procente fac astea. Putem avea costuri de imagine, dar la finalul mandatului toate lucrurile bune se vor vedea. Ce probleme să avem: ne pot omorî? Nu”, a afirmat Dragnea.

Liviu Dragnea a fost condamnat, în fond, de Înalta Curte la trei ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul în care a fost acuzat de DNA de fraudarea fondurilor Direcției pentru Protecția Copilului Teleorman prin mai multe angajări fictive. Decizia nu este definitivă, soluția finală urmând a fi dată de Completul de cinci de la Instanța Supremă. De asemenea, Dragnea mai are o condamnare, cu suspendare, pentru fraudarea referendumului din 2012.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *