Canada, prima ţară din lume care a autorizat utilizarea vaccinului anti-Covid al Pfizer în cazul copiilor cu vârste între 12 şi 15 ani

Canada a autorizat utilizarea vaccinului anti-Covid al Pfizer în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani şi este prima ţară din lume care face acest lucru pentru grupa de vârstă, informează BBC. Ministerul Sănătăţii a luat acestă decizie pe baza datelor din faza a treia a studiilor clinice realizate pe copii care se încadrează în această grupă de vârstă.

„Departamentul a constatat că acest vaccin este sigur şi eficient când este folosit la persoane din această grupă de vârstă mai tânără”, a spus un consilier din minister.

Compania farmaceutică a informat că serul său funcţionează bine în această grupă de vârstă.

Canada autorizase deja utilizarea vaccinului Pfizer în cazul persoanelor cu vârste de peste 16 ani.

În provincia Alberta, care are cea mai mare rată de infecţii din ţară, va fi oferit acest vaccin copiilor cu vârste de peste 12 ani începând de luni.

Canada, ţară cu 37 de milioane de locuitori, a înregistrat peste 1,2 milioane de contaminări cu SARS-CoV-2 şi aproximativ 20%, la persoane cu vârste sub 19 ani.

Campania de vaccinare a fost relativ lentă aici, din cauza întârzierii livrărilor de seruri. Aproximativ 34% din populaţie a primit cel puţin o doză de vaccin, în timp ce în ţara vecină, SUA, procentul este de 44%, potrivit Our World in Data.

Riscul dezvoltării unei forme grave de Covid-19 la copii este scăzut, iar până acum au fost foarte rare cazurile în care au necesitat tratament spitalicesc.

Ca parte a acestei aprobări, Pfizer va trebui să continue să ofere informaţii Ministerului canadian al Sănătăţii legat de siguranţa, eficacitatea şi calitatea vaccinului în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *