Când prostia nu doare și nu are limite: Un primar PSD din Vaslui e supărat că avioanele militare ale NATO … împrăștie norii de ploaie

Un edil român este foarte revoltat de prezența avioanelor militare care survolează cerul, susținând că ”risipesc norii de ploaie” și că ”ori că stau la bază, ori că umblă pe sus, același salariu iau”.

”E rușinos din partea lor, la vremurile astea cât de grele sunt, tot se plânge statul român că nu are bani de multe alte cheltuieli, să apară pe raza comunei noastre, de trei zile, în fiecare după-amiază, câte trei-patru avioane care se învârt deasupra comunei noastre. Urât. Adică sfidează buzunarul românilor, nu numai a locuitorilor din comună. (…)

Explicația este nesimțirea, atât. Punct. Să cheltuiască. Întrebarea mea este de unde sunt avioanele? E clar că sunt avioane de luptă. Ca să plece dintr-o bază, cea mai aproape la noi e la Bacău, la 100 de kilometri, și să vină la Ștefan cel mare în fiecare seară să se învârtă, e un consum foarte mare de combustibil. (…)

Alaltăieri se porniseră niște nori și spre comuna noastră, s-au învârtit juma de oră patru aeronave încât i-au răspândit imediat. Întrebarea mea este: nesimțirea nu are limită?”, a declarat Mihai Moraru, primarul comunei Ștefan cel Mare din județul Vaslui, pentru G4Media.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.