Capcana divizării Europei
Noua ordine mondială construită la finalul celui de-al doilea război mondial a plecat în Europa de la premisa că forța militară trebuie să treacă pe un plan secund, cel puțin. Principala prioritate a liderilor europeni a fost crearea unui climat de securitate socială și economică în care bunăstarea individuală să ia locul frustrărilor naționaliste. Cooperarea economică și, mai ales, creșterea nivelului de trai, au fost prioritățile absolute ale Europei postbelice. Problema militară a fost, în mod programatic, lăsată la urmă, iar în spatele acestui nou concept s-a aflat Statele Unite. Problema apărării individuale a statelor europene a dispărut prin apariția NATO, iar rolul central în apărarea colectivă a fost preluat de America. Cheltuielile militare au fost reduse, industria europeană de apărare a intrat într-un puternic regres. Diferențele de dezvoltare dintre state s-au redus, cu imensa contribuie a Uniunii Europene, iar noul concept a însemnat peste 70 de ani de pace și prosperitate. Această prosperitate, dar și apartenența la un spațiu european comun în care nu mai există granițe, în care nu mai există adversități naționaliste a șters din mintea europenilor ideea de confruntare. Din păcate, visul frumos construit cu migală în atâtea zeci de ani pare pe cale să se destrame, iar pentru asta nu doar europenii sunt vinovați.
În mod paradoxal, Rusia și SUA au un interes comun în slăbirea Uniunii Europene. Rusia își dorește negocieri individuale cu statele membre pentru că îi este mult mai ușor să negocieze, în funcție de contextul național, cu Germania, Italia, Austria, Ungaria sau Bulgaria. SUA doresc slăbirea Uniunii din motive economice, un război comercial cu blocul comunitar fiind mult mai greu de purtat. În aceste condiții, nu mai pare atât de surprinzător că Rusia și SUA încurajează același gen de politicieni europeni: naționaliști, cu idei anti-migrație, cu un discurs anti-UE. Intervenția Rusiei în alegerile din Italia, Franța, Germania, Marea Britanie nu mai e un secret, cum nu mai e un secret că în toate aceste țări au fost susținuți politicienii care corespund tiparului descris mai sus. La rândul ei, SUA, prin președintele Trump, pare dornică să dialogheze tocmai cu acești lideri, exemplul Ungariei, Poloniei sau Italiei ilustrând perfect ideea enunțată.
Alianța Nord-Atlantică, atât de contestată de Rusia, este pusă sub semnul întrebării chiar de creatorul ei, SUA, dar dintr-un motiv mult mai pragmatic: banii. Președintele Trump spune, având un punct de vedere, că Europa cheltuiește prea puțin pentru înarmare. Ceea ce nu spune în mod direct președintele SUA este că armele pentru care trebuie să fie cheltuiți mult mai mulți bani trebuie să fie produse în SUA, idee care, în mod normal, nu are cum să convină Europei. Iar răspunsul Europei a fost simplu: dăm mai mulți bani pentru arme, dar pentru armele noastre, industria de armament europeană urmând a fi impulsionată cu investiții masive.
Susținuți în mod direct de Rusia, dar și impulsionați de SUA, liderii extremiști din Europa de Est, dar și din Austria sau Italia, încep să devină tot mai vocali, să conteste Uniunea Europeană. Folosind tema migrației, terorismului, dezvoltării economice, acești lideri fără un program real, fără soluții, dar cu un aer proaspăt și un discurs populist, atrag din ce în ce mai mulți votanți. Teme care păreau dispărute din Europa repar astăzi. Ideea unor State Unite ale Europei este mai departe ca oricând, iar viitoare criză economică, mai aproape decât ne-ar plăcea multora să credem, are mari șanse să distrugă și moneda comună și minima unitate care mai există. Rusia își freacă mâinile satisfăcută că banii investiți în propagandă și dezinformare își arată roadele și se așază la masa negocierilor cu noii parteneri din Ungaria, Austria, Cehia, Italia, așteptând relaxată și pregătind viitoarele mutări din restul Europei. America președintelui Trump privește impasibilă cum Rusia revine pe toate fronturile, dar pare mulțumită că le poate vinde ceva arme celor din Estul Europei, direct amenințați de Rusia, și speră că va reduce numărul de mașini germane de pe străzile americane. Ceea ce nu vede este că slăbirea Uniunii Europene și răcirea relațiilor va deschide noi oportunități pentru China spre noi parteneriate economice cu Europa, iar o alianță, chiar și de conjunctură Europa-China, ar trebui să fie coșmarul strategic al SUA.