Carmen Dan și Florin Iordache au depus o inițiativă legislativă copiată după o lege declarată neconstituțională

Ministrul de Interne, Carmen Dan, și fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, au avut tupeul să… plagieze un proiect de lege, numai că algerea lor nu a fost una tocmai fericită pentru că a vizat o lege…neconstituțională.

Cei doi depus la Senat o inițiativă legislativă privind organizarea și funcționarea Poliției Române în care au preluat o serie de prevederi controversate, declarate neconstituționale în urma unei sesizări a președintelui Klaus Iohannis. În plus, ei au introdus o prevedere care le permite polițiștilor legitimarea și chiar ducerea la secție a românilor care participă la proteste care nu au aprobare. Nu este exclusă nici folosirea forței fizice pentru asta.

Proiectul de lege semnat de Carmen Dan și Florin Iordache își propune să modifice legea 218/2002 privind de organizarea și funcționarea Poliției Române. Inițiatorii au preluat pasaje dintr-o altă lege mai veche adoptată de Parlament, care dădea puteri sporite polițiștilor și care a fost declarată neconstituțională în ansamblul ei de judecătorii de la CCR.

La două luni de la decizia Curții Constituționale, Carmen Dan și Florin Iordache au copiat însă prevederea și au introdus-o într-un nou proiect de lege depus la Senat pe 21 martie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *