Cartel Alfa roagă  Guvernul să stopeze imixtiunea în administrația sindicală și îi prezintă lui Cîțu scrisoarea a două mari confederaţii sindicale la nivel internaţional 

Confederaţia Cartel Alfa publică, vineri, o scrisoare deschisă adresată în urmă cu două zile premierului Florin Cîţu de către două confederaţii sindicale internaţionale – Confederaţia Sindicală Internaţională (ITUC) si Confederaţia Europeană a Sindicatelor (ETUC) – prin care liderii acestora solicită Guvernului român „să oprească imixtiunea în administraţia sindicală” şi „să îmbrăţişeze principiile dialogului social şi să se angajeze cu partenerii sociali pentru a aborda problemele ridicate de protestatari şi reprezentanţii acestora”.

Scrisoarea, adresată premierului Florin Cîţu şi trimisă, de asemenea, și preşedintelui Klaus Iohannis și preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului și ministrului Muncii şi altor structuri sindicale din România, a fost publicată pe portalul Confederaţiei Sindicale Internaţionale în 17 martie.

 

În document, liderii celor două confederaţii sindicale care activează la nivel internaţional, respectiv european, îi transmit primului ministru român că sunt informaţi „cu acurateţe” de către cei patru afiliaţi din România că Guvernul „prin ordonanţă de urgenţă, fără consultarea Comitetului National Tripartit pentru Dialog Social – a adoptat Bugetul de Stat pentru anul 2021 care presupune tăieri din finanţarea sectoarelor de sănătate şi educaţie, în plină pandemie Covid-19”.

 

Sindicaliştii reclamă ceea ce numesc „declaraţiile anti-sindicale” şi „ameninţarea de a schimba prin decret încasarea cotizaţiilor sindicale prin modificarea articolului 20 (1), Legea 62 / 2011 şi de a impune în plus resticţii de la dreptul la grevă si protest” ale lui Florin Cîţu.

 

„Rugăm insistent guvernul să oprească imixtiunea în administraţia sindicală, inclusiv alegerea liderilor, mandatul acestora, colectarea cotizaţiilor sindicale şi drepturile lor de a se angaja în acţiuni de protest. Guvernul dvs. trebuie să îmbrăţişeze principiile dialogului social şi să se angajeze cu partenerii sociali pentru a aborda problemele ridicate de protestatari şi reprezentanţii acestora. Actele de atac plănuite de guvernul dvs. împotriva mişcării sindicale vor fi contraproductive şi nu vor rezolva problemele socio-economice ale ţării”, se arată în scrisoarea trimisă de cele două confederaţii sindicale premierului român.

 

Liderii acestora amintesc şefului Executivului că „în urma declinului continuu al dialogului social şi al drepturilor lucrătorilor în ţară, ITUC şi-a exprimat anterior deplina susţinere a sindicatelor din România prin aderarea la o plângere formală către OIM, pe 16 iulie 2018, pentru încălcări repetate de către România, ale Convenţiei privind dreptul de organizare şi negociere colectivă”.

 

Semnatarii scrisorii precizează, la finalul acesteia, că aşteaptă un răspuns de la premierul Florin Cîţu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.