CCR îi dă peste nas lui Dragnea! Amână Codul Penal și așteaptă RECOMANDĂRILE Comisiei de la Veneția!

UPDATE: CCR amânat dezbaterile pe Codul Penal pentru data de 24 octombrie. Judecătorii CCR așteaptă ședința plenară a Comisiei de la Veneția, care va avea loc pe 19 octombrie și unde se va întocmi un raport final privind recomandările pentru România.

Curtea Constituțională va analiza astăzi sesizările privind Codul Penal, după ce săptămâna trecută a declarat ca fiind necontituționale peste 60 de articole din Codul de Procedură Penală.

Pe ordinea de zi a şedinţei CCR se află sesizarea formulată de PNL, PMP, USR şi deputaţi neafiliaţi la Legea de modificare a Codului penal, precum şi obiecţia formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra actului normativ. Tot în legătură cu Codul penal, Curtea Constituţională va discuta şi sesizarea formulată de către preşedintele Klaus Iohannis.

Abuzul în serviciu, dezincriminat

Printre cele mai controversate modificări făcute de Coaliția PSD-ALDE se numără abuzul în serviciu. Infracţiunea nu se pedepseşte dacă prejudiciul este până în salariul minim brut pe economie – 1.900 de lei. În plus, se consideră abuz în serviciu dacă scopul este de a obţine foloase materiale necuvenite pentru sine, soţ sau rude până la gradul II. Adică, NU și pentru terți. Parlamentul a eliminat din sfera infracţiunii de abuz în serviciu și elaborarea, emiterea sau aprobarea actelor normative de către Parlament şi Guvern.

Neglijența în serviciu a fost eliminată cu totul. De asemenea, parlamentarii au redefinit și grupul infracțional organizat. A fost redefinită infracțiunea, în sensul că nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi fără a avea o continuitate.

Infracțiunea de favorizare a infractorului a fost redefinită în sensul că nu se consideră favorizarea infractorului dacă fapta a fost săvârșită de un afin până la gradul II și dacă este vorba de emiterea de acte normative.

 

Liber la trafic de influență!

Una dintre cele mai controversate modificări este cea a redefinirii traficului de influență.
Infracțiunea a fost redefinită în sensul că trebuie să fie vorba de pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii „de bani sau alte foloase materiale” (în forma actuală a Codului penal, era doar „de bani sau alte foloase”), iar promisiunea de a interveni să fie urmată de intervenția propriu-zisă (în forma actuală nu există această condiționare).

Pentru o serie de infracțiuni de prejudiciu s-a înjumătățit pedeapsa dacă prejudiciul este recuperat.

Una dintre cele mai mari controverse în cazul dării de mită, mituitorul ar scăpa de pedeapsă doar dacă denunță fapta „nu mai târziu de 1 an de la data săvârșirii acesteia”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *