CCR decide dacă îi lasă lui Ciorbea pensia de nabab!

Curtea Constituțională va analiza pe 12 decembrie sesizarea președintelui Klaus Iohannis cu privire la pensia de nabab cu care a fost cadorisit de către Coaliția PSD-ALDE Avocatul Poporului, Victor Ciorbea.

Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis ieri Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului. Prin legea sesizată de președinte, cei de la PSD și ALDE i-au mărit pensia lui Victor Ciorbea, exact în momentul în care Guvernul avea nevoie ca acesta să nu sesizeze la CCR Ordonanța de Urgență privind modificarea legilor justiției. Drept urmare, Ciorbea și-a luat concediu și a plecat în SUA când trebuia să atace OUG-ul la CCR.

Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului a fost transmisă de Parlament spre promulgare Președintelui României în de data de 24 octombrie 2018. Apreciem că această lege a fost adoptată cu nerespectarea prevederilor constituționale ale art. 75 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 61 alin. (2), precum și cu cele ale art. 147 alin. (4), iar prin conținutul său, actul normativ are prevederi care sunt contrare dispozițiilor constituționale consacrate prin art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), precum și prin art. 138 alin. (5) coroborat cu art. 111 alin. (1), potrivit argumentelor ce urmează a fi prezentate în continuare.

Senatorii au aprobat proiectul de lege care i-ar permite Avocatului Poporului să-şi cumuleze atât indemnizaţia, cât şi pensia specială, atât timp cât este în timpul mandatului. Asta înseamnă că Victor Ciorbea ar urma să primească peste 36.000 de lei pe lună. Legea fusese trimisă spre promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.