Ce a însemnat regimul taliban pentru Afganistan: de la promisiunea de stabilitate, la un regim de teroare

Talibanii sau talibii sunt studenți la medrese, seminarii musulmane, școli unde învață bazele islamului. Mișcarea talibană a apărut după 1993, pilotată de serviciile secrete pakistaneze, iar între 1996 și 2001 au luat puterea la Kabul și au pus bazele Emiratului Islamic Afganistan.

Studenţii au început să cucerească puterea pornind din sud-vestul Pakistanului, în septembrie 1995 capturând provincia Herat de la graniţa cu Iranul, ca în 1996 să preia controlul asupra capitalei Kabul, unde l-au înlăturat de la putere pe preşedintele Burhanuddin Rabbani -unul din părinţii fondatori ale mujahedinilor care au format rezistenţa contra sovieticilor.

În 1998, talibanii controlau aproape 90% din Afganistan.

Sătui de excesele mujahedinilor şi de încleştările interne, o mare parte din afgani i-au primit cu braţele deschise pe talibani. Aceştia s-au bucurat la început de o popularitate câştigată prin prisma succeselor repurtate în privinţa diminuării corupţiei, infracţionalităţii şi securizării drumurilor şi arterelor de comerţ.

Dar, pe de alte parte, ei au introdus pedepsele şi execuţiile publice în acord cu şaria pentru adulteri, criminali şi hoţi. Bărbaţii au fost obligaţi să poarte barbă iar femeile burka, care le acoperă din cap până în picioare. Totodată, erau interzise televiziunea, cinematografele,muzica iar fetele nu mai puteau merge la şcoală după 10 ani.

În cei cinci ani cât s-au aflat la conducere, talibanii au fost acuzaţi de abuzuri asupra drepturilor omului şi artefactelor culturale.

Deşi Pakistanul a negat mereu că a fost arhitectul întreprinderii talibane, nu încape îndoială că afganii care s-au înlăturat iniţial mişcării au învăţat la şcolile religioase (madrassa) din Pakistan.

De altfel, Pakistanul a fost una din cele doar trei ţări – alături de Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite – care au recunoscut ca legitim regimul taliban. Pakistanul a fost şi ultimul care a rupt relaţiile diplomatice cu grupul religios.

La un moment dat talibanii au ameninţat să destabilizeze zonele din nord-vestul Pakistanului pe care le controlau. Atacul lor din octombrie 2012 asupra elevei Malala Yousafzai, împuşcată pe când se întorcea de la şcoală, în Mingora, a făcut înconjurul lumii şi le-a atras oprobriul internaţional.

În 2014, după masacrul de la şcoala din Peshawar şi pe fondul unei ofensive militare conduse împotriva lui, influenţa grupului s-a diminuat apreciabil în Pakistan. Trei lideri-cheie ai talibanilor din Pakistan fuseseră deja eliminaţi în atacurile americane cu drone din 2013, între care şi liderul lor, Hakimullah Mehsud.

Cartier general pentru Al-Qaida

Atenţia întregii lumi s-a îndreptat asupra Afganistanului după atacurile de la 11 septembrie, când talibanii au fost acuzaţi că i-au adăpostit pe autorii atentatelor – Osama bin Laden şi mişcarea sa islamistă.
Pe 7 octombrie, coaliţia militară condusă SUA a lansat primele atacuri asupra Aganistanului şi în decembrie regimul taliban a căzut. Liderul de atunci al militanţilor, mullahul Mohammad Omar, alături de alţi lideri şi bin Laden însuşi au reuşit să scape în ciuda unei vânători ample.

Mulţi dintre liderii înalţi ar fi găsit refugiu în oraşul pakistanez Quetta, de unde ar fi condus mai departe mişcarea insurgentă. Guvernul de la Islamabad a negat că i-ar fi adăpostit pe talibani.

Tabilanii şi-au recâştigat gradual terenul pierdut şi şi-au lărgit influenţa în ciuda unui număr tot mai mare de trupe internaţionale trimise în ţară – vaste porţiuni ale ţării s-au întors curând la gradul de nesiguranţă şi violenţă din 2001.

În septembrie 2012, talibanii au efectuat asaltul pe timpul nopţii asupra Camp Bastion din provincia Helmand, una din cele mai mari baze ale forţelor aliate din Afganistan şi situată într-o zonă de deşert. Atacul a purtat marca reţelei talibane Haqqani din Pakistan.

În 2013 talibanii au anunţat deschiderea unui birou în Qatar, stârnind primele speranţe ale unui acord de pace. Pe fondul unei suspciuni de ambele părţi însă, violenţele au continuat.

În august 2015, talibanii au admis faptul că au ascuns moartea mullahului Omar, unul din fondatorii grupului alături de Abdul Ghani Baradar, mai bine de doi ani – mullahul a murit într-un spital din Pakistan.

Luna următoare, talibanii au depăşit conflictele interne şi s-au unit sub un nou lider, mullahul Mansour, adjunctul lui Omar.

Tot atunci, talibanii au capturat prima capitală provincială din 2001, şi anume oraşul de importanţă strategică Kunduz.

După uciderea lui Mansour într-un raid aerian american, în mai 2016, noul lider al grupului e Mawlawi Hibatullah Akhundzada, fostul ministru taliban al justiţiei.

Talibanii au un Consiliu consultativ şi de decizie cu 26 de membri, Comisii sau cabinetul taliban de miniştri şi un birou politic la Doha, reprezentanţii talibanilor la nivel internaţional, responsabili de negocierile de pace.

După acordul cu SUA din februarie 2020, talibanii şi-au schimbat strategia de cucerire – de la atacuri asupra oraşelor şi posturilor militare la valuri de asasinate ţintite care au stârnit teroarea printre civilii afgani.

Ţintele lor au devenit jurnaliştii, judecătorii,activiştii pentru pace, femeile în poziţii de putere.
În ciuda avertismentelor din partea oficialilor afgani asupra vulnerabilităţii ţării în lipsa unui sprijin internaţional, preşedintele nou ales al SUA, Joe Biden, anunţa în aprilie 2021 că va retrage trupele americane până pe 11 septembrie, la 20 de ani de la atacurile asupra Turnurilor Gemene.

Talibanii şi-au început avansul în ţară capturând vaste teritorii mai ales în zonele rurale şi apoi au înaintat spre capitalele provinciale şi marile oraşe, începând din nord şi apoi în sud şi vest, venind tot mai aproape de Kabul, şi ajungând la porţile sale la doar 10 zile de la cucerirea primei capitale.

Grupul şi-a mărit efectivele de la înlăturarea de la putere din 2001, numărul luptătorilor fiind estimat de NATO la 85.000 de militanţi activi.

Previziunile americane în legătură cu orizontul de timp (şase luni) la care talibanii ar fi preluat controlul total asupra ţării s-au dovedit a fi subestimate, întrucât militanţii au avut în mare parte cale liberă după ce primele capitale provinciale au căzut în mâinile lor, iar în multe dintre ele n-au întâmpinat aproape fără nicio rezistenţă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *