Ce idei mai au mințile odihnite de la PSD: Iohannis sa fie suspendat câteva zile până PSD își pune oamenii în Guvern și numește un nou procuror general

Celebrul deputat PSD Cătălin Rădulescu, numit și mitralieră, un apropiat al lui Dragnea și purtătorul său de mesaje deplasate, are o nouă propunere : Iohannis sa fie suspendat câteva zile, timp în care PSD să își numească oamenii în guvern și un nou procuror general.

„Preşedintele îşi bate joc de coaliţia aflată la putere într-un fel care nu s-a întâmplat în ultimii 25 de ani în România, iar noi nu facem absolut nimic. Noi trebuie să îl suspendăm imediat, imediat, pe o perioadă de şapte zile, timp în care cel care îi ia locul să poată să facă, să numească miniştri, să revoce procurorul general, să numească procurorul şef la DNA, să promulge legile care trebuie promulgate, pe care dânsul le ţine şi îşi bate joc de ele, cum a fost Codul Penal, Codul de Procedură, legile justiţiei, după care să îl cheme pe domnul Iohannis, preşedinte de drept nemeritat în România, ales cum a fost ales, să i se dea înapoi mandatul după şapte zile şi să spună: poftim, domnule preşedinte. De acum încolo de fiecare dată când vei face acelaşi lucru, te vom suspenda de fiecare dată câte şapte zile, ca să înveţi minte că dumneata nu te joci cu Constituţia.”, a declarat Rădulescu, citat de Digi24.

Cătălin Rădulescu a fost condamnat definitiv, de instanţa supremă, la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită şi efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *