Ce se întâmplă cu creditele de la 1 ianuarie? Vezi ce spune Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului BNR
Consilierul Guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), Adrian Vasilescu, a spus, joi, 18 octombrie, că deși se schimbă sistemul de acordare a creditelor, începând de la 1 ianaurie 2019, românii care sunt în curs de accesare a unui credit n-au niciun motiv să se grăbească, ca urmare a măsurii de limitare a gradului de îndatorare pentru creditele de consum şi ipotecare, din ianuarie, relatează Mediafax.
„Creditele care vor fi angajate până la 1 ianuarie, dacă nu au fost plătite sau n-au fost primite toate aprobările merg şi după 1 ianuarie 2019, până în momentul în care omul se duce la ghişeul băncii şi îşi va ridica creditul. Acesta este primul lucru pe care trebuie să îl ştie: nu trebuie să se grăbească, să facă presiuni asupra băncii (…), dar se calculează după vechiul sistem, ţinând cont de toate riscurile. (…) După 1 ianuarie, dispare tot sistemul de riscuri din calcul de credite, apare un singur reper: venitul net”, a spus Adrian Vasilescu, într-o emisiune la Digi 24.
Consiliul de Administraţie al BNR a decis, miercuri, ca, de la 1 ianuarie 2019, pentru creditele de consum şi ipotecare, gradul de îndatorare să fie, din venitul net, de cel mult 40% pentru cele în lei şi de 20% pentru cele în valută, atât pentru cele accesate de la bănci, cât şi pentru cele de la IFN-uri. Excepţie face achiziţionarea primei locuinţe, care va avea o rată maximă de îndatorare cu 5 puncte procentuale mai ridicată.
Astfel, de la 1 ianuarie 2019, la calcularea gradului de îndatorare nu vor mai fi scăzute din venitul net: cheltuielile de subzistenţă; alte ajustări privind veniturile; ajustări de şocuri privind cursul de schimb, rata dobânzii, venitul disponibil. Cu toate acestea, rata lunară maximă va fi, în continuare, variabilă de la o bancă la alta, potrivit BNR.
Reprezentanţii Băncii Centrale mai arată că, în prezent, gradul de îndatorare la nivel individual, media pieţei, este de 45% pentru creditele de consum şi de 47% pentru cel ipotecar. Acest nivel va fi de 40% în ambele cazuri, de la 1 ianuarie 2019, iar, pentru prima locuinţă, va fi de 45%.
Noua regulă va fi aplicată doar pentru creditele a căror procedură de acordare începe după 1 ianuarie 2019, iar pentru refinanţările ce presupun acordarea unui credit suplimentar celui/celor existent(e) nu este valabilă, precizează Mediafax.
Reprezentanţii BNR susţin că noua regulă va determina o limitare a ratei maxime permise doar pentru unele tipuri de venituri. Unei persoane cu un venit net de 3.000 de lei îi poate fi acceptat un credit de consum sau ipotecar cu o rată de cel mult 1.413 lei, în prezent, arată calculele Băncii Centrale. În schimb, de la începutul anului viitor, acesteia îi va fi acceptată o rată de cel mult 1.200 de lei.
O gospodărie formată din doi adulţi şi doi copii, cu venituri totale de 5.000 de lei net lunar (în jurul mediei naţionale), poate accesa, în prezent, un credit cu o rată de 1.996 de lei, iar, de la 1 ianuarie 2019, aceasta va avea acces la unul de 2.000 de lei, conform Băncii Centrale.
De asemenea, reprezentanţii BNR susţin că noile reguli privind gradul de îndatoare vor avea un „impact nesemnificativ asupra creşterii economice”.
Măsuri similare de ordin prudenţial au fost adoptate deja în alte ţări cum ar fi Ungaria, Polonia, Estonia, Lituania, Cehia.