Ce spun talibanii după ce SUA au anunțat retragerea trupelor din Afganistan: „Noi am câștigat războiul, America l-a pierdut”
Talibanii susțin că au câștigat războiul, după ce Statele Unite au anunțat retragerea trupelor din Afganistan, în coordonare cu celelalte țări NATO. Retragerea completă va avea loc până pe 11 septembrie, dată cu puternic caracter simbolic, când se împlinesc 20 de ani de la atentatele de pe 11 septembrie 2001. BBC a realizat un reportaj în rândul unei grupări de mujahedini, într-un mic oraș din nordul țării.
Reporterii BBC au mers într-o zonă controlată de talibani, la circa 30 de minute distanță de orașul Mazar-e-Sharif din nordul Afganistanului, unde au fost primiți de Haji Hekmat, „primarul din umbră” al talibanilor din districtul Balkh. Hekmat este un veteran printre talibani, cărora li s-a alăturat în anii 1990, când aceștia conduceau țara.
Talibanii i-au primit pe jurnaliști cu o demonstrație de forță, așezați de ambele părți ale drumului, cu armament greu la vedere – unul purtând un lansator de grenade, altul o mitralieră de asalt M4, capturată de la trupele americane.
Baryalai, un lider militar local cu o reputație de temut, a arătat spre drumul bombardat care duce în Mazar-e-Sharif: „Forțele guvernamentale sunt acolo, nu pot părăsi baza. Acest teritoriu aparține mujahedinilor”.Talibanii susțin că victoria este a lor. Cu o ceașcă de ceai verde în mână, Haji Hekmat proclamă: „Noi am câștigat războiul, America l-a pierdut”. „Vrem un guvern islamic condus de Sharia (legea islamică – n.r.). Vom continua jihadul până când vor accepta cererile noastre”, a spus Hekmat.