Ce tip de lansator de grenade ar fi fost folosit pentru atacarea sediul Serviciului de Securitate de la Tiraspol ?
Lansatorul de grenade folosit pentru exploziile de la sediul Serviciului de Securitate de la Tiraspol (MGB) este un RPG-27 Tavolga de fabricație rusă, scriu mai multe canale de Telegram. Acesta ar exista doar în dotarea Rusiei, Republica Gaboneză, Iordania și regiunea transnistreană, informează deschide.md.
RPG-27 Tavolga este un lansator de grenade sovietic, cu o singură lovitură, de unică folosință. A fost dezvoltat de Asociația științifică și de producție „Bazalt” sub denumirea TKB-0174 și adoptat de armata sovietică în 1989.
Sediul Serviciului de Securitate de la Tiraspol (MGB) a fost atacat, astăzi, cu lansatoare de grenade. Un obuz a fost găsit în apropierea clădirii. Ferestrele și ușile sediului MGB sunt sparte, la fel și ferestrele unor clădiri din apropiere.
Biroul Politici de Reintegrare susține că obiectivul urmărit de incidentul de astăzi ține de crearea pretextelor pentru tensionarea situației de securitate în regiunea transnistreană, ne-controlată de autoritățile constituționale.