Ce trebuie să faci, la masa de Paște, pentru a evita indigestia

Masa tradiţională de Paște va abunda în preparate foarte calorice şi greu digerabile, motiv pentru care nu trebuie să  faceţi excese. Iată câteva reguli ce vă vor feri de indigestie sau alte  probleme de sănătate.

Fără abuz de carne de miel şi ouă fierte

Carnea de miel este o carne grasă pe care organismul o digeră foarte greu, de aceea nu trebuie să vă îmbuibaţi pentru că veţi face indigestie. Tradiția este să ciocnim ouă roșii, dar nu trebuie, neapărat, să le și mâncăm pe toate. Ideal este să ne oprim la maximum două ouă pe zi dacă ne dorim să nu avem probleme cu digestia. De asemenea, este  contraindicat şi excesul de alcool, în special pentru persoanele care suferă de boli  digestive sau  hepatice.

Dulciuri, cu măsură

Un alt factor ce favorizează apariţia indigestiei este şi graba. Mâncați încet pentru a evita problemele digestive. De asemenea, nu abuzaţi de alcool şi cafea şi nici nu exageraţi cu fumatul. De asemenea, în aceste zile de sărbătoare nu uitaţi să m,âncaţi şi fructe şi legume. În plus, este foarte important să faceţi, zilnic, o plimbare în aer liber. Şi, nu în ultimul rând, doar o treime din toate alimentele pe care le mâncaţi trebuie să fie carne, iar două treimi să fie legume crude, salate. Dulciurile trebuie să le mâncaţi dimineaţa sau la ora 16-17, în niciun caz, aşa cum  obişnuim aproape toţi, la desert, la sfârşitul mesei.

Remedii naturale în caz de indigestie

– 1/4 ceaşcă de suc de aloe, dimineaţa şi seara
– infuzie din rădăcină de ghimbir (un vârf de linguriţă la 150 ml apă)

– beţi sucul unei lamâi diluat în 1/2 pahar de apă îndulcită

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *