CEDO a transmis Poloniei cinci noi solicitări legate de independenţa sistemului judiciar

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a anunţat luni că a comunicat Poloniei cinci noi solicitări referitoare la reforma sistemului său judiciar, transmite AFP.

”Acest nivel de prioritate este acordat afacerilor urgente”, a subliniat într-un comunicat instanţa judiciară a Consiliului Europei. Instituţia a precizat că acest tratament prioritar va viza atât cererile actuale, cât şi pe cele viitoare adresate Poloniei.

La 30 aprilie, CEDO a comunicat Varşoviei ”cinci chestiuni cu privire la o presupusă lipsă de independenţă a puterii judiciare”, cerând guvernului polonez să trimită observaţiile sale, o etapă preliminară în procesul judiciar al Curţii.

Printre aceste cazuri, unul se referă la un judecător din Varşovia care a luat unele decizii privind libertatea de exprimare care au fost considerate ca nefavorabile guvernului. Ulterior, el a fost transferat într-o altă jurisdicţie, măsură pe care judecătorul o consideră drept represalii pentru deciziile luate de el în timpul proceselor respective.

Un alt dosar vizează un judecător care face obiectul unei proceduri disciplinare după ca a dorit să verifice validitatea şi independenţa procesului de desemnare a unui judecător.

CEDO condamnase vineri Polonia pentru numirea ”în neregulă” a unui judecător al Curţii Constituţionale de la Varşovia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *