Cei 40 mucenici – tradiţii, obiceiuri şi reţete
În fiecare an, pe data de 9 martie, Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte pe cei 40 de Sfinţi Mucenici ucişi în Sevastia. Aceștia au fost soldaţi creştini din Legiunea a XII-a Fulminată din Armenia care au fost condamnați la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei după ce au refuzat să se închine idolilor.
Se spune că, în această zi, poarta cerului se deschide şi moşii se întorc între cei din care s-au ridicat.
Situarea acestei sărbători în preajma echinocţiului nu este întâmplătoare, pentru că, în viziunea populară, trecerea între cele două lumi se poate face numai urmând drumul Soarelui.
Sărbătoarea Măcinicilor sau Mucenicilor, a cărei zi centrală este 9 martie, începe de fapt cu o zi înainte, cu Focurile de Măcinici şi se încheie pe 11 martie, cu Beţia rituală. Incinerarea simbolică a spiritului iernii şi renaşterea spiritului verii se realizează, simbolic, prin aprinderea focurilor rituale, în dimineaţa zilei de Măcinici, 9 martie, echinocţiul de primăvară pe stil vechi.
Un alt obicei este pornirea simbolică a plugului. Sărbătoare consacrată agricultorilor, scoaterea plugului în faţa casei în mod festiv reprezintă deschiderea ciclului sărbătorilor de primăvară şi totodată a muncilor câmpului specifice anotimpului. Era momentul în care plugarii încheiau înţelegerile pentru întovărăşire, pecetluite întotdeauna de o petrecere de pomină. Se spune că tot ce e semănat în această zi o să rodească de 40 de ori mai mult, iar cine nu respectă sărbătoarea va suferi 40 de zile.
Potrivit tradiţiei, în ziua de 9 martie, gospodinele prepară mucenici, care pot fi pregătiţi în stil moldovenesc, respectiv ca o prăjitură cu miez de nucă şi miere sau în stil muntenesc, adică un aluat în forma cifrei opt, fiert în apă cu mirodenii şi nucă. Mucenicii se împart la rude, vecini, oameni sărmani, pentru pomenirea celor morţi, dar şi pentru belşugul viitoarelor recolte.
Reţetă mucenici moldoveneşti
Ingrediente pentru aluat: 450 ml lapte, 125 gr zahăr, 50 ml ulei, 3 ouă, două plicuri de drojdie uscată, 2 pliculețe zahăr vanilat, 1 kg făină, o esență de vanilie, coaja de la o lămâie. Toate ingredientele trebuie să fie la temperatura camerei, laptele trebuie să fie călduț.
Se face maiaua: peste drojdia uscată se pune puțin lapte, două linguri de făină și se lasă să crească timp de 15 minute.
Apoi se pregăteşte aluatul: se pune făina, ouăle, maiaua, zahărul vanilat, coaja de la lămâie, esența de vanilie și se amestecă. În timpul frământării, cu mixerul sau cu mâna, se adaugă lapte, puțin câte puțin. La sfârșit se mai frământă puțin și se lasă aluatul să crească până își dublează volumul.
Apoi, se împarte aluatul în mai multe bucăți egale, care apoi se modelează în formă de opt. Se pun opturile pe o tavă, pe care a fost pusă în prealabil hârtie de copt şi se lasă să crească un sfert de oră. Cu o pensulă, se tapetează cu ou pentru a avea o culoare frumoasă după coacere, apoi se lasă timp de 20 de minute la cuptor.
Ingrediente pentru sirop: 300 ml apă, 150 gr zahăr, esență vanilie, coaja de la o portocală.
Se pun apa cu zahărul la fiert. După ce apa începe să clocotească se mai lasă la fiert aproximativ 3 minute. Se adaugă esența de vanilie și coaja de portocală (care se scoate după ce siropul se răcește).
După ce s-au răcit mucenicii, se pune siropul peste ei, cu lingura. Nu se adaugă mult sirop. Se mai lasă încă 10 minute, apoi se adaugă miere și nucă după gust.
Reţetă mucenici munteneşti
Ingrediente pentru aluat: 500 g făină, 200 ml apă, 1/2 linguriţă sare.
Se amestecă făina, apa și sarea și se frământă pentru a se obține un aluat potrivit de tare. Apoi se întinde aluatul într-o foaie nu mai groasă de 1/2 cm. Se taie mucenicii cu un aparat special în formă de 8 şi se pun pe hârtie (sau într-o tavă), răsfiraţi. Se lasă la uscat timp de o oră.
Se pune pe foc o oală cu 2-3 litri de apă, cu sare şi zahăr – după gust. Când apa începe sa fiarbă, se micșorează focul și se pun mucenicii cu grijă. Se adaugă răzătura de citrice, esenţele și zahărul vanilat şi se lasă la fiert în jur de 20-25 de minute.
Pentru servit: 300 g nucă măcinată, esenţă de rom, coaja rasă a unei portocale, coaja rasă a unei lămâi, esenţă de vanilie, 1 plic zahăr vanilat, scorţişoară.
Mucenicii se servesc reci sau calzi (după preferințe, desigur), cu nucă şi scorţisoară presărate deasupra.
Sursă foto: www.a1.ro