CEx de URGENȚĂ la PSD! Probleme mari pentru Dăncilă

Comitetul Executiv al PSD se reunește, astăzi, de la ora 11.00, iar subiectul principal de discuție vor fi pregătirile pentru Congresul din 29 iunie care va avea loc la Sala Palatului și la care sunt așteptați să participe între 3.000 și 4.000 de delegați.

Un subiect care este posibil să fie abordat de social-democrați, în CEx la Parlament este cel al normei de reprezentare pe fiecare județ la Congresul de la finalul lunii iunie și modul de înscriere a candidaturilor.
PSD caută o soluție pentru ca cei care vor candideze și sunt membri cunoscuți de partid să poată intra în competiția internă pentru funcții de conducere.

Prin urmare, PSD vrea să elimine riscul de a avea foarte mulți candidați, pentru a îi scoate din calcul „pe cei care vin pentru circ”.

Astfel, în ceea ce privește ponderea de reprezentare a delegațiilor, este posibil să fie luate în calcul rezultatele la alegerile europarlamentare, însă și mărimea județelor. De exemplu, într-o filială PSD care a obținut un scor bun la alegerile pentru PE va fi luat în considerare și numărul de alegători din județul respectiv, iar numărul delegațiilor prezenți la Congres va varia în funcție de aceste două criterii.

Referitor la candidații pentru conducerea partidului, aceștia vor trebui să aibă susținerea organizației din care provin, după cum este prevăzut și în statut, au precizat sursele menționate. Pe de altă parte, în PSD nu s-a discutat despre un criteriu de integritate pe care ar trebui să îl îndeplinească social-democrații care se înscriu în competiția internă pentru funcțiile de conducere ale formațiunii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *