CINISM! Toader ia apărarea infractorilor pe care i-a eliberat și care au comis sute de noi infracțiuni

Ministrul Justiției încearcă să scape de răspunderea pentru sute de infracțiuni comise de cei peste 18.000 de deținuți eliberați în baza recursului compensatoriu și susține că scăderea populaţiei din penitenciare nu se datorează atât adoptării legii recursului compensatoriu, cât schimbării Codului Penal, în 2014, cu o „politică penală cu puternice accente preventive, pe reeducare şi reintegrare socială a celor care au comis infracţiuni”.

Nici de această dată ministrul Justiției nu a spus niciun cuvând despre victimele nevinovate ale infractorilor!

În plus, Toader susține că doar aproximativ 5 la sută din cei eliberaţi în baza recursului compensatoriu au recidivat. „Subliniez acest aspect pentru că în spaţiul public au apărut accente neadecvate în sensul că beneficiarii Legii recurusului compensatoriu au revenit în majoritatea lor în penitenciare”, mai spune el.

„Trendul populaţiei penitenciar mi s-a spus că este în scădere, dar în opinia şi convingerea mea nu se datorează atât faptului că s-a adoptat legea privind recursul compensatoriu. Eu cred că se datorează în primul rând modului în care legiuitorul penal şi-a schimbat politica penală de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional, şi anume trecerii de la Codul penal din ’68, cu multele modificări, până în februarie 2014 unde era o politică penală preponderent represivă, cu pedepse mari. Noul Cod Penal din februarie 2014 a adoptat o politică penală cu puternice accente preventive, pe reeducare şi reintegrare socială a celor care au comis infracţiuni”, a declarat. joi, Tudorel Toader, la bilanţul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

Tudorel Toader a afirmat că „apreciază” că, dintre cei care au beneficiat de liberarea în baza recursului compensatoriu, cei mai mulţi au trecut „prin filtrul instanţei de judecată, prin liberare condiţionată” şi doar o mică parte au beneficiat prin împlinirea termenului, fiind considerate şase zile executate la fiecare 30 de detenţie.

MInistrul Justiţiei a mai spus, invocând datele prezentate de conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, că 5,02 la sută dintre cei liberaţi în baza recursului compensatoriu au recidivat.

„Subliniez acest aspect pentru că în spaţiul public au apărut accente neadecvate în sensul că beneficiarii Legii recurusului compensatoriu au revenit în majoritatea lor în penitenciare, au recidivat”, a spus Tudorel Toader.

Peste 18.000 de deținuți au fost eliberați din închisori după ce PSD-ALDE-UDMR au votat Legea recursului compensatoriu care le permite deținuților să beneficieze de mai multe zile considerate ca executate pentru că au stat în condiții proaste în pușcării. În urma acestui val de eliberări, au fost comise sute de noi infracțiuni, unele cu violență, crime, violuri, tâlhării.

Ultimul caz este de luni când un bărbat eliberat cu trei ani mai devreme din pușcărie unde se afla pentru comiterea mai multor violuri a comis o nouă infracțiune de același tip, victimă fiind un copil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *