Ciolacu e de părere că Guvernul mai rezistă “până vor ieşi românii cu furcile”

 

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, marți seara, la România TV, că, în opinia sa, actualul Guvern va rezista în funcţie „până vor ieşi românii cu furcile şi îi vor alunga”. 

De asemenea, Ciolacu a  mai ținut să precizzeze că el consideră că în mod „categoric” românii vor ieşi în stradă pentru a „îndepărta” Executivul aflat în exerciţiu.

În acest context, Ciolacu a criticat decizia Executivului de a transforma Spitalul Foişor în unitate pentru patologia COVID, dar şi decizia actualei majorităţi politice din Parlament de a respinge, în Senat, constituirea unei comisii de anchetă cu privire la situaţia acestei unităţi medicale.

„Categoric, până la urmă lumea va ieşi în stradă şi îi vor îndepărta”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Senatul a respins, în plenul de marţi, proiectul de hotărâre prin care grupul senatorilor AUR solicită înfiinţarea comisiei de anchetă referitoare la organizarea acţiunii de evacuare şi transfer al pacienţilor internaţi la Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie şi TBC Osteoarticular „Foişor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *