Ciolacu încearcă să-i instige pe pensionari împotriva Guvernului: Dacă PSD ar reveni la guvernare ar acorda majorarea cu 40% a punctului de pensie

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă PSD va reveni la guvernare în urma moţiunii de cenzură, va pune în aplicare legea care prevede majorarea cu 40 de procente a punctului de pensie. Întrebat cum va găsi PSD resursa bugetară pentru această majorare, Ciolacu a explicat că acest lucru se va face prin „schimbarea priorităţilor bugetare”.

Întrebat marţi seară, la România Tv, dacă un guvern PSD va acorda majorarea de 40% a punctului de pensie, în situaţia în care moţiunea de cenzură anunţată pentru această sesiune parlamentară va trece, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a răspuns: „Categoric”.

„Categoric. O să se facă o rectificare bugetară, o să avem alte priorităţi”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Acesta a detaliat modul în care PSD, dacă s-ar afla la guvernare, ar putea asigura resursa bugetară pentru majorarea pensiilor.

„Schimbăm priorităţile bugetare. Poţi să creezi venituri printr-o colectare coerentă şi mult mai…a scăzut colectarea pe timpul lor, faţă de PSD, cu zeci de miliarde. Ce se întâmplă? Avem în ce priveşte angajatorul faţă de angajat, stopajul la sursă, au acolo o diferenţă de aproape 50-70%. Asta se numeşte ineficienţă a unui Guvern”, a explicat Ciolacu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *