Ciolacu laudă greva profesorilor: O criză socială îndreptățită și un decont al deciziilor, care a venit la plată acum!

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a dat declarații după ce Guvernul a anunțat că va majora salariile profesorilor cu 1.000 de lei. Acesta spune despre grevă că a fost o criză socială îndreptățită și un decont al deciziilor, care a venit la plată Acum.

„O să fie o nouă lege a salarizării care se va aplica etapizat. Am convenit ca în 3 ani această lege să fie aplicată în ceea ce privește sistemul de învățământ. În primul an, să se țină cont de această creștere care este în avans de anul acesta.

S-au dat 1.000 de lei brut pentru fiecare persoană din corpul didactic”, a declarat Marcel Ciolacu.

Întrebat ce impact bugetar va avea această majorare cu 1.000 de lei a salariului profesorilor, Marcel Ciolacu a răspuns:

„Este în jur de două miliarde, două miliarde și ceva. Ea a fost luată în calcul în acest moment. Primele tranșe se suportă din bugetul actual al Ministerului și urmând ca la Educație, la rectificare, această sumă să fie completată”, a spus Ciolacu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *