Ciolacu RECUNOAŞTE dezastrul: Greșelile care au dus PSD în groapă

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, susține că raportul elaborat de președintele Consiliului Național al PSD, Ionuț Vulpescu, despre greșelile care au dus PSD în groapă este un exercițiu de transparentizare și îl va supune dezbaterii în viitoarea ședință a Comitetului Executiv.

„Pentru prima dată, după mult timp, avem în PSD o dezbatere transparentă, cu argumente, în care părerea fiecăruia dintre colegi este respectată.

Am spus foarte clar că PSD are nevoie urgent de un proiect de reconstrucție. La fel, am spus că, pentru a repara, trebuie să știi exact ce s-a greșit. Apoi poți veni cu soluții.

Domnul Vulpescu este președintele Consiliului Național al PSD și este firesc să facă o analiză care conține multe dintre lucrurile discutate deja în interiorul partidului. Sunt greșeli pe care ni le-am asumat și pe care nu vrem să le mai repetăm.

Acest raport va fi dezbătut cel mai probabil în următoarea ședință a forurilor de conducere ale PSD.

Domnul Vulpescu mi-a prezentat acest document. Aș fi preferat să-l discutăm mai întâi în interiorul partidului și apoi să-l facă public, dar a fost alegerea sa.”, scrie Marcel Ciolacu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *