Ciolacu se laudă că Timmermans, după ce a criticat intens PSD-ul, se va implica în campaniile electorale ale partidului

Socialistul Frans Timmermans, fFostul prim-vicepreședinte al Comisiei Europene, se va implica în campaniile electorale ale PSD. Cel puțin așa susține Marcel Ciolacu despre oficialul care, în timpul guvernărilor Grindeanu, Tudose și Dăncilă, a fost una din principalele voci critice la adresa demersurilor PSD de modificare a legilor justiției, pe care le-a catalogat ca fiind lovituri la adresa statului de drept și despre care a atras atenția că ar fi pus în pericol lupta anticorupție. Mai mult, Timmermans chiar a amenințat PSD cu excluderea din familia socialiștilor europeni din acest motiv. La momentul respectiv, guvernanții PSD l-au acuzat de intervenționism brutal în politica statului român.
„Eu am vorbit cu domnul Timmermans. Familia socialiștilor a reacționat alături de PSD, pentru prima oara dupa mult timp, in fata abuzului de a modifica legile electorale. Eu am avut personal o discutie cu dl Timmermans, dansul dorind sa si vina in Romania si sa avem mai multe discutii. Dorim sa se si implice in campania electorala a PSD”, a declarat Marcel Ciolacu, liderul interimar al PSD.
Pentru a justifica o așa schimbare radicală de optică, din partea lui Timmermans,Ciolacu a afirmat: „Anul trecut nu eram presedintele PSD si nu aveam nicio legatura directa cu dl Timmermans. Intre timp aceste lucruri s-au normalizat. Presedintele PES la fel, ne va ajuta cu o echipa de tineri in campanie”.
Mai mult, Ciolacu a precizat că PSD nu mai este oaia neagră a socialiștilor europeni: „Cu certitudine, nu. Toate aceste relatii au fost normalizate”.