Circul Globus devine centru de vaccinare

În trei spitale din București și parțial în Circul Metropolitan vor fi 30 de centre de vaccinare, a anunțat, joi, primarul Capitalei, Nicușor Dan. De asemenea, edilul a anunțat că a închis spitalul modular de la Pipera.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, într-o conferință de presă, că în faza a doua a vaccinării, Primăria Capitalei participă cu trei spitale și se va schimba parțial destinația Circului Metropolitan pentru a deservi centrelor de vaccinare.

„Am avut cinci spitale care au participat la faza întâi, care s-a încheiat. Dintre acestea trei au rămas în faza a doua și, pentru că trebuie să predăm la un moment dat Arena Națională, pentru Campionatul European – nu am putut să continuăm acolo – în ședința de Consiliul care va avea loc luni o să schimbăm destinația parțială a Circului Metropolitan și acolo va fi din partea Primăriei Capitalei locație pentru vaccinare. În total cele trei spitale și circul Metropolitan vor avea 30 de centre de vaccinare”, a anunțat Nicușor Dan.

De asemenea, edilul a mai spus că spitalul modular de la Pipera va fi închis, pentru că numărul de bolnavi cu COVID-19 a scăzut.

„Vom închide spitalul modular de la Pipera, întrucât numărul de persoane care au nevoie de îngrijire pentru coronavirus a scăzut și nu se mai justifică cheltuielile pe care le facem acolo. În mod evident, în situația nefericită în care numărul de persoane va crește – sperăm să nu ajungem acolo – îl putem refuncționaliza”, a mai spus Dan.

Nicușor Dan a prelungit contractele de management ale directorilor de spitale din Capitală cu 3 luni, urmând să fie organizate concursuri în jurul datei de 15 iunie pentru toți managerii celor 19 județe spitale din București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *