Cîțu agită iarăși apele în Coaliție și se declară nemulțumit că nu există încă proiectul de buget: Nu avem un schelet al bugetului, nu prea avem pe ce să avem divergenţe

Preşedintele PNL Florin Cîţu a afirmat că încă nu există un schelet al bugetului pe 2022. El a reiterat că PNL nu susţine taxa de solidaritate pentru marile companii şi a precizat că majorările la pensii şi alocaţii se vor da, începând cu 2022, aşa cum a fost înţelegerea în negocierile din coaliţie.

”Deocamdată nu avem un schelet al bugetului, nu prea avem pe ce să avem divergenţe. Cu toţii suntem de acord că deficitul bugetar trebuie să rămână cel pe care l-am discutat şi agreat cu Comisia Europeană, pentru că România este în deficit exceviv, de 5,84 pe cash şi 6,2 pe ESA. De aici pornim cu indicatorii. E adevărat că anul viitor se estimează o dinamică economică în scădere, nu îmi dau seama de unde, eu cred că dacă s-ar menţine acea paradigmă de a aloca m ai mulţi bani investiţiilor, decât altor cheltuieli, am putea avea şi anul viitor o creştere economică de 7%”, a spus el, precizând că a văzut că este o rată de creştere de 4,5, după ce anul acesta vom termina cu 7%.

Am reuşit această rată economică în 2021 pentru că am investit. Dacă nu mai alocăm bani pentru investiţii în 2022, s-ar putea să avem o scădere, a mai spus Florin Cîţu.

Despre plata pensiilor şi alocaţiilor, în 2022, cu majorările decise deja în coaliţie, Florin Cîţu a spus că nu există riscul de a nu fi plătite. ”Banii vor fi plătiţi. Dacă am agreat ceva, nu se mai schimbă, e clar că există şi o sursă de finanţare pentru ceea ce am discutat şi aici e treaba Ministerului Finanţelor.

Întrebat dacă poate garanta că introducerea taxei pe solidaritate nu se va produce după primele şase luni din 2022,  Florin Cîţu a spus că, atâta vreme este prim-ministru, nu va creşte şi nu va fi introdusă nicio taxă. ”La fel, PNL spune foarte clar că nu susţine creşteri de taxe sau  introducerea de taxe noi. Aceasta este poziţia noastră, acum, nu are o limită în timp, aceasta este poziţia PNL”, a explicat Florin Cîţu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *