Cîţu, atac la Cioloş: USR, tovarăş cu spirala!

Premierul Florin Cîțu a declarat marți în plenul Parlamentul că discursul susținut de Lucian Romașcanu este „ipocrit și populist”.

„Ar fi fost mai potrivit să retrageți moțiunea”, a spus Florin Cîțu, care a lansat o serie de atacuri la adresa USR.

„Astăzi a murit moralitatea. Dragi români, ați fost trădați. USR votează alături de PSD, se poate să fie mai josnici de atât liderii USR? S-au aliat cu socialiștii și neofasciștii. (…) Dragi români, vă cer scuze că am crezut în USR. Adevărata lor față e cea de azi, și am văzut-o încă din 2016. Tovarășul cu spirală și Vasile Dâncu, ce imagine!. (…) Dragi români, cu regret vă spun că ați votat un partid bipolar. Ei spun că sunt în coaliție, dar votează pentru căderea guvernului, alături de PSD. Responsabilitatea pentru tot ce urmează e la USR: dobânzi, pandemie, curs. La PSD e de înțeles, dar USR votează o moțiune de cenzură care spune despre proprii miniștri că sunt incompetenți”, a spus Florin Cîțu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *