Cîțu dorește un raport cu investițiile din Sănătate, de după tragedia de la Colectiv

Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că, în opinia sa, este necesar un raport al Ministerului Sănătăţii în care să apără informaţii despre cum au fost investiţi banii în sistemul medical după cazul Colectiv.

„Aici ar trebui să ne întrebăm de ce familiile cer ca pacienţii, în special pacienţii arşi, să fie transferaţi în străinătate. Cred că este nevoie să avem un raport al Ministerului Sănătăţii să ne spună ce s-a făcut cu investiţiile care s-au făcut în sistem după cazul Colectiv, să vedem unde s-au dus aceşti bani, dacă sistemul de sănătate este mai pregătit decât atunci. Eu mă iau după ce spun familiile. Se pare că de fiecare dată, aproape, am avut şi acea problemă şi la Piatra Neamţ şi acum familiile cer ca aceste persoane care au suferit în accident să fie transferate în străinătate şi atunci ar trebui să ştim exact cum s-au cheltuit acei bani”, a declarat Cîţu, luni la Parlament.

Chestionat ce acţiuni concrete a făcut pentru marii arşi, premierul a replicat: „Am făcut un buget. Banii au fost alocaţi”.

Întrebat de ce a fost necesară intervenţia sa pentru transferul rănilor din incendiul de la Rafinăria Petromidia în străinătate, şeful Guvernului a precizat că a aflat în urmă cu câteva zile că familiile acestora au solicitat ca aceşti doi pacienţi să fie transferaţi peste hotare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *