Ciucă a discutat cu membrii Colegiului Regal de Studii de Apărare despre situaţia de securitate la Marea Neagră şi despre efectele agresiunii militare ruse în Ucraina

Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, miercuri la Palatul Victoria, cu o delegaţie formată din membrii Colegiului Regal de Studii de Apărare (Royal College of Defence Studies) din Marea Britanie. Delegaţia a fost formată din ofiţeri militari cu grad superior aparţinând unor instituţii de securitate şi apărare din mai multe state, membri ai Programului de Strategie Globală, un curs care se concentrează pe teme de stabilitate şi securitate la nivel înalt. În cadrul discuţiilor, premierul a analizat situaţia de securitate la Marea Neagră şi a avut un schimb de opinii pe tema efectelor generate de agresiunea militară rusă din Ucraina, cu accent pe solidaritatea manifestată de aliaţi şi pe eforturile ţării noastre de a gestiona efectele creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale, inclusiv prin urmărirea atingerii obiectivului de a obţine independenţa energetică, potrivit comunicatului de presă al Executivului.

Cu acest prilej, prim-ministrul Ciucă a prezentat poziţia geostrategică a României în UE şi NATO, strategiile şi instrumentarul României în domeniul securităţii naţionale, dar şi modul de gestionare a situaţiei din Ucraina şi acţiunile întreprinse de Guvernul României în sprijinul refugiaţilor, conform sursei citate.

Şeful Executivului a mai subliniat faptul că România, încă de la momentul ocupării ilegale a Peninsulei Crimeea, în 2014, şi până la agresiunea pe scară largă din zilele noastre, a susţinut ferm independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, cu referire la graniţele Ucrainei recunoscute la nivel internaţional.

„Umbrela de securitate oferită de NATO a determinat, în contextul solidarităţii aliaţilor, o reliefare a importanţei celei mai puternice construcţii politico-militare, context în care România continuă să înţeleagă şi să susţină importanţa procesului de extindere, ca şi în cazul Uniunii Europene. Pentru România, care fructifică statutul de ţară membră a UE şi NATO, modernizarea, digitalizarea, debirocratizarea şi pregătirea funcţionarilor sunt esenţiale pentru a asigura o creştere economică sustenabilă. Ne aflăm într-un moment complicat, dar care confirmă traseul corect al deciziilor guvernamentale, prin plasarea recentă a României în topul creşterii economice la nivel european”, a precizat premierul Ciucă, potrivit sursei menţionate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.