Ciucu acuză Primăria Capitalei că face lucrări inutile la el în sector

 

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, susține că la el  în “parohie” se fac lucrări inutile. Mai mult, el afirmă că acestea nu sunt anunțate și, probabil, sunt realizate de societățile din subordinea Primăriei Generale. Prin urmare, el a anunțat că a comandat o aplicație pentru a monitoriza toate operațiunile din Sectorul 6, potrivit  mediafax.ro.

Primarul Ciprian Ciucu a dezvăluit faptul că nu a fost informat despre lucrările efectuate în jurul gurilor de canal de pe bulevardele din Sectorul 6. Este un fenomen ciudat, iar lucrările par a fi inutile, susține edilul șef.

„În Sectorul 6 se întâmplă un fenomen ciudat, inexplicabil d.p.d.v. logic. S-a umplut de astfel de lucrări, în jurul gurilor de canal de pe bulevardele principale. Pe noi nu ne-a notificat nimeni. Nu știm dacă le face Administrația Străzilor sau altcineva. Cele mai multe astfel de lucrări par evident inutile, toată operațiunea pare un sabotaj la adresa Primarului General sau cineva își face de lucru ca să deconteze niște lucrări aiurea. Cu oamenii lui Pandele si Firea nu vom face treabă”, a explicat Ciucu pe Facebook.

Primarul Ciprian Ciucu a anunțat că a comandat o aplicație ca să afle ce lucrări se desfășoară în sectorul lui.

„Administrațiile PMB nu se simt niciodată datoare să înștiințeze și Primăria Sectorului 6 când fac lucrări, nu există o planificare și coordonare minimală, oricât m-aș strădui eu. Și toată lumea din Sectorul 6 mă întreabă pe mine, pentru că de obicei răspund. Am comandat o aplicație ca să punem toate aceste lucrări pe o hartă, ca să știm si noi ale cui sunt după ce Poliția locală îi va identifica pe toți acești operatori scăpați din mână și necoordonați”, a precizat Ciprian Ciucu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.