Clarificări de ULTIMĂ oră de la Guvern privind aplicarea majorărilor salariale din Educaţie
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru face vineri dimineaţă clarificări privind aplicarea majorărilor salariale din sistemul de învăţământ, precizând că Guvernul a îndeplinit solicitările sindicaliştilor, fiind acordate majorări salariale de 1.000 lei brut/lună personalului didactic şi didactic auxiliar, respectiv de 400 de lei brut/lună pentru personalul nedidactic.
De asemenea, pentru a oferi garanţiile solicitate de reprezentanţii federaţiilor sindicatelor din învăţământ privind acordarea unui salariu la nivelul salariului mediu brut pe economie pentru debutanţi sau asistent universitar, Executivul şi-a asumat acest angajament, care a fost inclus în Nota de fundamentare a Ordonanţei de Urgenţă privind majorările salariale din învăţământ. Conform lui Cărbunaru, în urma negocierilor Guvern – sindicate s-a convenit asupra faptului că majorarea salarială acordată reprezintă un avans din creşterile salariale de care ar urma să beneficieze personalul didactic/didactic auxiliar şi nedidactic din sistemul naţional de învăţământ începând cu 1 ianuarie 2024. Intrarea în plată a noii grile de salarizare va fi realizată etapizat, pentru o perioadă de trei ani: 40% în primul an, 30% în al doilea an, 30% în al treilea an. Dan Cărbunaru subliniază că Ministerul Muncii va finaliza legea nouă a salarizării până la 1 septembrie a.c., iar Guvernul o va trimite în Parlament pentru a intra în vigoare din 1 ianuarie 2024.
„Guvernul României a îndeplinit solicitările reprezentanţilor sistemului de învăţământ privind majorările salariale începând cu data de 1 iunie, data adoptării şi publicării în Monitorul Oficial a Ordonanţei de Urgenţă 53/1 iunie 2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul naţional de învăţământ de stat. Prin acest act normativ, au fost acordate majorări salariale de 1.000 lei brut/lună personalului didactic şi didactic auxiliar, respectiv de 400 de lei brut/lună pentru personalul nedidactic. Pentru a oferi garanţiile solicitate de reprezentanţii federaţiilor sindicatelor din învăţământ privind includerea referinţei din grila de salarizare a viitoarei legi a salarizării pentru debutant sau asistent universitar la nivelul salariului mediu brut pe economie, Executivul şi-a asumat acest angajament, care a fost inclus în formatul obligatoriu pentru orice act normativ, respectiv în Nota de fundamentare a Ordonanţei de Urgenţă 53/1 iunie 2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul naţional de învăţământ de stat”, precizează Cărbunaru.
El prezintă apoi un fragment din Nota de fundamentare la OUG de majorare a salariilor cadrelor didactice.
Astfel, potrivit prevederilor din Secţiunea 4.8. a acestui document guvernamental public: „De majorările salariale prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă beneficiază personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic din unităţile de învăţământ preuniversitar şi instituţiile de învăţământ superior. În contextul în care România are obligaţia să respecte jaloanele impuse prin PNRR şi având în vedere situaţia excepţională care a impus adoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă, în urma negocierilor desfăşurate între reprezentanţii Guvernului şi liderii federaţiilor sindicale care au declanşat greva generală la nivelul sistemului naţional de învăţământ, pentru a putea asigura deblocarea sistemului de învăţământ şi respectarea dreptului la educaţie pentru 3 milioane de elevi, în urma negocierilor Guvern-Federaţii sindicale, s-a convenit asupra faptului că majorarea salarială acordată reprezintă un avans din creşterile salariale de care ar urma să beneficieze personalul didactic/didactic auxiliar şi nedidactic din sistemul naţional de învăţământ începând cu 1 ianuarie 2024”.
„De asemenea, s-a convenit asupra faptului că, în noua lege a salarizării, salariul mediu brut al debutantului/asistentului universitar urmează să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023″, se mai arată în nota de fundamentare.
Intrarea în plată a noii grile de salarizare va fi realizată etapizat, pentru o perioadă de trei ani, după cum urmează:
1. 40% în primul an
2. 30% în al doilea an
3. 30% în al treilea an”.
„În acest cadru, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a dispus ministrului Muncii, Marius Budăi, iniţiatorul OUG 53/2023, să continue implementarea angajamentelor asumate în acest format, definitivând grilele bazate pe aceste repere prin dialog cu reprezentanţii din sistemul educaţiei.
Aşa cum şi-au asumat liderii Coaliţiei, ministerul Muncii va finaliza legea nouă a salarizării până la 1 septembrie a.c., iar Guvernul o va trimite în Parlament pentru a intra în vigoare din 1 ianuarie 2024. Garanţiile privind implementarea noii grile în condiţiile demarate deja prin majorările aprobate la 1 iunie pentru întreg personalul din învăţământ sunt întărite de dialogul purtat la cel mai înalt nivel şi de formatul de negociere care a inclus permanent liderii coaliţiei de guvernare”, precizează Cărbunaru.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat joi, la finalul negocierilor de la Guvern, că grila de salarizare trebuie să fie aplicată în integralitate din această lună.
„Mandatul este unul foarte clar. Grila de salarizare care a fost negociată cu Ministerul Educaţiei să fie pusă în aplicare în integralitate, începând din această lună. Nu există alt mandat. Nu avem ce discuta în afara mandatului respectiv, iar de marţi încolo colegii noştri vor continua acţiunile de protest, ei fiind singurii în măsură să decidă altceva”, a declarat Marius Nistor.
Preşedintele FSLI, Simion Hăncescu, a afirmat că mandatul primit a fost de respingere a ofertei guvernului.
„Mandatul pe care l-am primit a fost acela de a respinge oferta. Oamenii sunt cei care sunt suverani. Oameni au semnat pentru grevă generală. Oamenii decid dacă ea încetează sau nu. Aşa că aşteptăm concret săptămâna viitoare ce se întâmplă mai departe”, a precizat Hăncescu.