Clotilde Armand vrea să demită conducerea RAPPS, pentru modul în care a lăsat să se degradeze Hotel Triumf, clădire monument istoric

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, se declară revoltată de modul în care Hotelul Triumf, monument istoric, este lăsat să se degradeze. ”Toată conducerea RAPPS trebuie zburată urgent din funcţie şi să răspundă în faţa legii”, afirmă primarul, care anunţă că va discuta cu reprezentanţii Ministerului Culturii pentru remedierea situaţiei.
”Aşa arată Hotelul Triumf din inima Bucureştiului, pe Şoseaua Kiseleff. Clădirea este monument istoric şi în luna septembrie a anului trecut a avut un incendiu la acoperiş. De atunci şi până acum este lăsat să se degradeze. Între timp, au trecut destule ploi şi zăpezi”, a scris, duminică, pe Facebook, Clotilde Armand, postând și câteva fotografii.
De altfel, primarul Sectorului 1 a ținut să precizeze că toată conducerea RAPPS trebuie demisă.
”Clădirea aparţine de RAPPS, iar conducerea nici măcar nu a avut interesul să acopere cu o folie zona incendiată din acoperiş. Pentru asemenea incompetenţă şi distrugere cu premeditare a unui monument istoric sunt de părere că toată conducerea RAPPS trebuie zburată urgent din funcţie şi să răspundă în faţa legii. Voi discuta cu reprezentanţii din Ministerul Culturii pentru a stabili cum poate Primăria Sectorului 1 să contribuie urgent la remedierea situaţiei”, a precizat Clotilde Armand.
Reprezentanţii RAPPS au transmis, duminică, la doar câteva ore după postarea de pe Facebook a primarului sectorului 1, ce demersuri au făcut pentru conservarea monumentului istoric.
Reprezentanții RAPPS au arătat că acoperişul şi o parte din podul imobilului „Hotel Triumf”, situat pe Şos Pavel Dimitrievici Kiseleff nr. 12, a fost afectat de incendiul izbucnit în 12 septembrie 2020 şi că, după stingerea acestuia şi evaluarea pagubelor, R.A.-A.P.P.S. a luat măsuri de conservare, montând în interiorul podului o membrană impermeabilă care să preia funcţia acoperişului distrus în incendiu, pentru a limita extinderea unor posibile daune cauzate de infiltraţiile de apă provocate de intemperii.
„Pentru a obţine autorizaţiile/avizele necesare efectuării tuturor reparaţiilor, am demarat următoarele proceduri:
– Depunere notificare către Primăria Municipiului Bucureşti, în vederea reparaţiei acoperişului Hotelului TRIUMF, având numărul de înregistrare 1883501/21.09.2020;
– Avizul Ministerului Culturii, cu nr. 1105/Z/21.09.2020, pentru punere în siguranţă 21.09.2020”, au adăugat reprezentanţii RAAPPS.
Ei au menţionat că Hotel Triumf, clădire emblematică pentru capitala României ridicată în perioada interbelică, este un important monument istoric înscris pe Lista Monumentelor Istorice, actualizată în anul 2015, la poziţia 1274 (Blocul Funcţionarilor BNR, azi hotel Prezident, prima jum. A sec. XX lea), cod LMIB – II – m – B – 18990.
Conform legislaţiei în vigoare, proprietarul unui monument istoric (indiferent daca este statul, prin reprezentanţii săi sau un proprietar privat), are obligaţia de a întreţine monumentul istoric, de a nu face intervenţii fără un aviz prealabil, de a asigura paza, conservarea, consolidarea, restaurarea şi punerea în valoare, prin mijloace adecvate.
De asemenea, sursa citată a precizat că a fost depusă documentaţie pentru avizul Ministerului Culturii, în vederea efectuării reparaţiilor în regim de urgenţă la acoperiş, din 21.09.2020.
„Menţionăm faptul că intervenţiile propuse fac parte din categoria lucrărilor de conservare/reabilitare/restaurare, păstrează aspectul arhitectural originar al monumentului şi nu modifică indicatorii urbanistici existenţi, caracteristici zonei protejate”, a precizat RAAPPS.
În continuare, reprezentanţii regiei au enumerat şi alte documente şi demersuri:
– Contract proiectare nr. 14046/6, din data de 26.10.2020;
– Depunere Certificat Urbanism – înlocuire acoperiş şi cornişă, din data de 20.11.2020;
– Proces – Verbal de predare/primire documentaţie proiectare – Faza I – Intervenţii de Urgenţă, din data de 24.11.2020;
– Avizul Ministerului Culturii cu nr. 1660/M/24.12.2020 – reparaţii în regim de urgenţă la acoperiş, eliberat în data de 24.12.2020;
– Intrunire a Consiliului Tehnico – Economic al R.A.-A.P.P.S., din data de 06.01.2021, pentru avizarea proiectului de execuţie a lucrării;
– Proces Verbal în urma întrunirii Consiliului Tehnico – Economic al R.A.-A.P.P.S., din data de 07.01.2021;
– Avizul R.A.-A.P.P.S. nr. 1/2021 pentru ”Lucrări de punere în siguranţă şi reparaţii în regim de urgenţă”;
– Autorizaţie de Construire pentru punerea în siguranţă în regim de urgenţă nr. 13/1905681, eliberată de Primăria Municipiului Bucureşti, în data de 20.01.2021.
„Având în vedere obţinerea Autorizaţiei de Construcţie în cursul săptămânii trecute (20.01.2021 ), R.A.-A.P.P.S., prin Sucursala pentru Reprezentare şi Protocol TRIUMF (S.R.P.Triumf), lucreză, în prezent, la întocmirea documentaţiei necesare atribuirii contractului de execuţie, urmând ca în cursul săptămânii 25.01. – 29.01.2021, să publice pe platforma Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP/SIAP), documentaţia necesară atribuirii contractului menţionat”, au precizat reprezentanţii RAAPPS.
Dar nici Clotilde Armand nu s-a lăsat mai prejos și a reacționat rapid, duminică seara, cu o nouă postare pe Facebook: “După postarea mea de acum câteva ore, prin care am semnalat situația dezastruoasă în care se află acoperișul monumentului Hotel Triumf din București, RAAPPS s-a gândit (duminică!) să trimită un răspuns prin care (ce să vezi) ne informează că de mâine încep să publice pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice documentația necesară atribuirii contractului de ”reparații în regim de urgență la acoperiș”. Excelent. Mă bucur. O veste bună. Dar mai avem o mare problemă. Tot în răspunsul RAAPPS se menționează că: ”imediat după stingerea incendiului și după evaluarea pagubelor (12 sept 2020) în vederea limitării extinderii unor posibile daune cauzate de infiltrațiile de apă provocate de intemperii, R.A.-A.P.P.S. a luat măsuri de conservare, montând în interiorul podulului o membrană impermeabilă care să preia funcția acoperișului distrus in incendiu”. Deci RAAPPS ne spune că monumentul nu mai are acoperiș din cauza incendiului dar ei l-au protejat cu o membrană invizibilă. Ireal. Tot RAAPPS ne confirmă că puteau să acopere în ultimile 3 luni acoperișul pentru protecție dar… nu s-a grăbit”.