Codrin Ștefănescu dă o listă de cinci prezidențiabili din PSD. Iată care sunt aceștia

Codrin Ștefănescu a declarat, luni, că Olguța Vasilescu, Liviu Pleșoianu, Șerban Nicolae, Eugen Teodorovici și Gabriela Firea sunt nume vehiculate în interiorul PSD pentru nominalizarea candidatului la alegerile prezidențiale, potrivit mediafax.ro. Mai mult, Ștefănescu face și previziuni, el susținând că cel care va candida din partea PSD va ajunge în turul doi.

„Toată lumea din teritoriu, din județe, discută despre posibili candidați care pot întruni simpatia membrilor de partid, a electoratului și a celor care ne votează. Este foarte important ca un candidat la prezidențiale din partea PSD să obțină în primul rând sprijinul electorilor noștri. Sunt două condiții: cei care vor să candideze la președinție trebuie să-și dorească acest lucru, să-și asume această bătălie, care nu va fi ușoară. Bătălia se va da cu presiuni, cu dosare pe fiecare, vor fi vânați în mod clar. Partidul, în ansamblu, prin delegații de la congres, să spună da, această persoană reprezintă pe noi toți și pentru el ne vom bate în această campanie. Aceste două condiții trebuie îndeplinite”, a declarat Ștefănescu.
El a mai declarat că Olguța Vasilescu, Liviu Pleșoianu, Șerban Nicolae, Eugen Teodorovici sau Gabriela Firea ar putea ajunge să fie nominalizați pentru a candida la alegerile prezidențiale și că, fiecare dintre ei, nu ar avea nicio problemă să ajungă în turul doi.

„Degeaba apare Firea în sondaje foarte bine sau Șerban Nicolae, sau Olguța sau Teodorovici, Pleșoianu, dacă ei nu-și doresc această poziție. Ce se discută în partid este una, pulsul pe care simțim cu toții este alta. Eu am dat o listă cu oameni care cu siguranță ar face o imagine foarte bună și o poziție foarte bună în turul doi. Nu-mi pun problema că n-ar intra în turul doi, îmi pun problema ce vor face în turul doi”, a declarat Ștefănescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *