COLECTIV. Adrian Rugină s-a înșelat! Ce s-a pierdut şi ce s-a câştigat în 3 ani

Când, în seara de 3 noiembrie 2015, la 3 zile dupa tragedia din Colectiv, peste 30 de mii de oameni au iesit spontan pe străzile Bucureştiului şi au cerut demisii şi dreptate pentru victime, o undă de şoc a trecut prin birourile de la Palatul Victoria şi din Kiseleff. Toate capetele luminate ale puterii care încercau din noaptea tragediei să facă damage-control au început să se izbească simbolic de pereţi. Nici o strategie nu funcţionase: nici explicaţiile lui Arafat, nici asigurările lui Bănicioiu, sprijinit de „mari profesori” care îşi pierdeau vremea prin studiourile televiziunilor de ştiri în loc să supravegheze victimele mutilate în spitale, nici ping-pongul cinic cu responsabilităţi de la primărie- la ISU- la guvern, nici apăsatul insistent pe pedala emoţională nu au putut să ascundă mirosul îngrozitor de carne arsă şi să stăvilească valul crescând de furie şi de indignare. În faţa mulţimii revoltate, cinismul antrenat în ani petrecuţi la putere a intrat în panică şi ocupanţii birourilor din Victoria şi Kiseleff au început să se arunce unii pe alţii din barcă. PSD a încercat să paseze toată responsabilitatea la UNPR, dar Gabriel Oprea şi Cristian Popescu Piedone au refuzat categoric să demisioneze. Confruntate cu spectrul lugubru al pierderii puterii, cateva capete înfierbântate din PSD au avansat chiar ideea unei contramanifestaţii pentru susţinerea guvernului, expresia perfectă a stării de negare a realităţii şi decuplării totale de societate. De frică sau poate dintr-o fărâmă de luciditate, Victor Ponta s-a opus şi a decis să demisioneze, trăgând după el întregul guvern.

În tot acest peisaj de panică şi incertitudine, în mijlocul scenariilor apocaliptice pentru viitorul politic al celor pană atunci aparent intangibili, cineva şi-a păstrat totuşi sângele rece: a doua zi de dimineaţă, când în stradă încă se auzeau ecouri de furie şi în timp ce un Victor Ponta agitat şi înfrânt era la o înmormântare în familie, pe un hol la Camera Deputaţilor, Liviu Dragnea anunţa EL, calm, demisia guvernului PSD-UNPR. Victor Ponta şi Gabriel Oprea nu au mai avut de făcut decât să o confirme. Mulţi s-au grăbit atunci să prezică sfârşitul PSD- pierdea guvernarea când încă nu îşi revenise din şocul eşecului de la prezidenţiale, credibilitatea fostului său lider-locomotivă era complet distrusă, alianţa cu UNPR era istorie. Puţinul timp scurs de atunci ne arată însă că acel anunţ de pe hol, cu care îşi executa propriul guvern şi îşi arunca partidul în incertitudine a fost, de fapt, momentul 0 al ascensiunii lui Liviu Dragnea către puterea totală. Nu doar în PSD, ci şi în stat.

Cu o lipsă de scrupule şi cu o abilitate de care poate doar Traian Băsescu a mai dat dovadă în politica românească, Dragnea a speculat în aceşti 3 ani toate slăbiciunile adversarilor săi şi a anihilat, pas cu pas, orice rezistenţă în PSD sau în afara lui. A controlat din umbră guvernul tehnocrat şi a pus beţe în roate tuturor încercărilor palide de reformă, ajutat din plin de ezitările, stângăciile şi laşităţile unui Dacian Cioloş care nu pare nici astăzi decis să lupte cu toate armele împotriva PSD. A apăsat toate butoanele slăbiciunii lui Klaus Iohannis, preşedintele care nici după 4 ani de mandat nu pare să fi înţeles că poartă pe umerii pe care îi solicită doar la tenis legitimitatea, dar şi responsabilitatea celor 6 milioane de voturi cu care a fost ales. Şi în timp ce Cioloş şi Iohannis erau ocupaţi să îşi savureze popularitatea în online şi, în acelaşi timp, să se supravegheze reciproc ca să nu se surclaseze unul pe altul în sondaje, Dragnea controla tot ce mişca în teritoriu şi în instituţiile statului şi câştiga alegerile parlamentare cu un scor istoric, la doar un an după tragedia din Colectiv. De atunci, nimic şi nimeni nu i-a mai stat în cale: a mutilat legile justiţiei, a demantelat instituţii, a retezat atribuţiile preşedintelui, a sfidat orice critică raţională şi a aşezat impostura şi analfabetismul funcţional la vârful guvernului. Încurajaţi de cinismul său fără limite, marii perdanţi de după Colectiv au început şi ei, unul cate unul, să revină cu tupeu pe scena publică. Gabriel Oprea scrie din nou mesaje patriotice şi agramate pe Facebook, aşteptând momentul şi partidul potrivit să îi valorifice experienţa în impostură, Victor Ponta şi Nicolae Bănicioiu construiesc vocal alternativa la dictatura lui Dragnea, Arafat coordonează simulări faraonice de cutremur. În timpul ăsta, Iohannis tace arogant, iar în PNL, Crin Antonescu şi Vasile Blaga îşi dispută primul loc pe listă la europarlamentare.

Nimic nu s-a schimbat, veţi spune. E chiar mai rău ca înainte de Colectiv şi 64 de oameni tineri şi frumoşi au murit degeaba. ŞI TOTUŞI…

„Dacă tot rămânem aici, n-ar fi indicat să ne crească şi nouă nişte coaie? Să ne obişnuim că trebuie luată atitudine? A te obişnui să fii călcat în picioare e uşor. Ba chiar poţi să ai impresia că duci o viaţă bună, amăgindu-te până când mizeria te loveşte iar şi iar şi nu mai poţi s-o ignori. (…) Revoluţiile nu se întâmplă pe Facebook, rezultatele nu se obţin la o bere, schimbarea e dură şi cere sânge, şi nu cred că suntem pregătiţi pentru asta.”

Acest mesaj a fost postat pe Facebook de Adrian Rugină pe 16 noiembrie 2014, în ziua alegerilor prezidenţiale. Un an mai târziu, Rugină devenea unul din cei 64 de morţi din Colectiv. Reuşise să iasă din club, dar s-a întors ca să îi scoată pe alţii din flăcări. A luat atitudine, aşa cum le cerea el însuşi altora într-o altă toamnă, dar era sceptic că va fi auzit.
Adrian Rugină s-a înşelat. E, poate singurul lucru câştigat la 3 ani după Colectiv. Că oamenii, nu toţi, dar suficienţi cât să facă o masă critică, s-au săturat să se amăgească şi să se lase călcaţi în picioare. Această masă critică a oprit ordonanţa 13, a boicotat referendumul pentru familie, a dat voce diasporei, a înfruntat gazele jandarmilor şi a arătat lumii întregi că România e o ţară normală, care refuză să se lase sufocată de corupţie. Această masă critică s-a mutat de pe Facebook şi de la bere în stradă şi încă nu dă semne că va renunţa, chiar dacă a fost demonizată, ridiculizată, linşată mediatic şi fugărită cu gaze şi tunuri de apă. E singura forţă ”cu c…e” care poate duce România înainte şi Liviu Dragnea ştie asta mai bine ca oricine. Doar el este cel care l-a văzut pe Victor Ponta speriat de furia mulţimii acum 3 ani şi i-a anunţat cu sînge rece demisia.