Coliziune între un petrolier şi o fregată care se întorcea de la exerciţiile NATO din Norvegia

Salvatori încercau joi să menţină pe linia de plutire o fregată aparţinând Marinei norvegiene, care lua apă la bord printr-o spărtură importantă, în urma unei coliziuni cu un petrolier maltez, într-un fiord, în Norvegia, relatează AFP.

Accidentul, care a avut loc joi, la ora locală 4.00 (5.00, ora României), în fiordul Hjeltefjord, în apropiere de Bergen (vest), s-a soldat cu opt răniţi uşor, care au fost preluaţi de salvatori, potrivit armatei norvegiene.

La întoarcerea de la exerciţiul NATO Trident Juncture, care s-a încheiat miercuri, în Norvegia, fregata KNM Helge Ingstad a intrat în coliziune cu petrolierul Sola TS, a precizat armata.

În fregata modernă, de aproximativ 5.000 de tone, intra apă, iar cele 137 de persoane de la bord au fost evacuate.

„A luat multă apă la bord şi a existat un pericol real să se scufunde acolo unde se află“, a declarat pentru AFP un reprezentant al Centrului de Salvare Sola, însărcinat cu operaţiunile.

Bastimentul lua multă apă prin partea din spate, iar apa a ajuns la nivelul platformei elicopterului, potrivit unor fotografii Scanpix.

„Facem tot ceea ce putem pentru a salva vaporul“, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al armatei, locotenent-colonelul Ivar Moen.

„Toate mijloacele disponibile sunt mobilizate“, a subliniat el, fără să facă alte precizări.

Petrolierul de peste 62.000 de tone, a înregistrat doar un rănit în rândul celor 23 de persoane de la bord şi a fost afectat de pagube uşoare, potrivit centrului de salvare.

El aştepta să fie remorcat către un terminal petrolier din apropiere, închis traficului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *