Columbia interzice intrarea a peste „200 de colaboratori” ai guvernului Maduro. Contacte clandestine între opoziţie şi militari

Guvernul columbian a interzis miercuri intrarea a peste 200 de persoane, considerate colaboratori ai „dictaturii” lui Nicolas Maduro în Venezuela, a anunţat serviciul pentru migraţie, potrivit AFP.

„Decizia, suverană şi discreţionară, intră în cadrul măsurilor adoptate de Grupul de la Lima, din care Columbia face parte, şi care caută o rezolvare paşnică a crizei din Venezuela” vecină, a informat acest serviciu într-un comunicat.

Directorul serviciului pentru migraţie, Christian Kruger, a lăsat să se înţeleagă că lista „persoanelor declarate inadmisibile” de Columbia s-ar putea mări în următoarele luni, „din cauza relaţiei lor strânse şi sprijinului acordat regimului Nicolas Maduro”.

Printre persoanele afectate se află Ronald Alexander Ramirez Mendoza, sosit miercuri pe aeroportul Barranquilla (nord) cu un zbor charter, înainte de a fi anunţat de această măsură.

El fusese numit de Nicolas Maduro ca preşedinte al unei întreprinderi venezuelene operând în acest oraş de la Marea Caraibilor.

Guvernul preşedintelui columbian de dreapta Ivan Duque conduce presiunile diplomatice internaţionale contra „dictaturii” preşedintelui socialist Nicolas Maduro din Venezuela, cu care Bogota nu mai întreţine niciun fel de relaţii din 2017.

La fel ca Statele Unite şi mai multe ţări latino-americane, Columbia a recunoscut ca preşedinte interimar al Venezuelei pe opozantul Juan Guaido, preşedintele Adunării Naţionale de la Caracas, nerecunoscută de excutiv.

Grupul de la Lima, din care fac parte mai multe ţări latino-americane şi Canada, nu îl recunoaşte pe Nicolas Maduro, considerând că al doilea mandat al acestuia, început la 10 ianuarie, a fost obţinut în urma unor alegeri manipulate.

Contacte clandestine între opoziţie şi militari

Şeful legislativului venezuelean Juan Guaido, care l-a sfidat pe preşedintele Nicolas Maduro autoproclamându-se „preşedinte interimar“ al Venezuelei, a recunoscut că între opoziţie şi reprezentanţi ai armatei şi serviciilor de securitate au avut loc întâlniri secrete şi a dat asigurări că majoritatea interlocutorilor săi au fost de acord că actualul statu quo al Venezuelei nu mai poate continua, potrivit AFP.

„Am avut întâlniri clandestine cu membri ai forţelor armate şi forţelor de securitate. Este crucial ca armata să-l priveze pe Maduro de sprijinul său pentru a permite o schimbare de guvernare“, susţine Guaido într-un editorial publicat miercuri seara în New York Times. Potrivit lui, „majoritatea celor în uniformă sunt de acord că suferinţele actuale din ţară nu pot să dureze“. „Tranziţia va necesita sprijin din partea contingentelor-cheie ale armate“, adaugă Guaido, lider al opoziţiei venezuelene a cărui legitimitate la conducerea Venezuelei a fost recunoscută de SUA.

Această declaraţie survine la patru zile după ce ataşatul militar al Venezuelei la Washington, colonelul José Luis Silva, a declarat că nu-l mai recunoaşte pe Nicolas Maduro ca preşedinte legitim al ţării, lansând un apel către „fraţii militari“ să-l sprijin pe Juan Guaido.

„America se situează de partea oamenilor din Venezuela“, a reacţionat într-un mesaj pe Twitter purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *