Comisia de apărare le audiază, marți, pe Carmen Dan și Speranța Cliseru. Șeful Comisiei cere demisia ministrului de Interne

 

 

Președintele Comisiei de Apărare, senatorul PNL, Marcel Vela, a transmis că a convocat o nouă ședință, marți, pentru audierea prefectului Capitalei, comandantului Jandarmeriei și ministrului de Interne „pentru a afla ce s-a întâmplat la protestul din 10 august” și cere demisia lui Carmen Dan, scrie Mediafax.

„Până astăzi, ministrul Carmen Dan nu a transmis Raportul MAI cu privire la abuzurile din 10 august, solicitat oficial încă din data de 24 august. Până în prezent, Biroul Permanent al Senatului nu a comunicat Comisiei de ce nu a aprobat solicitarea PNL de a avea activitate încă din data de 13 august pentru a afla ce s-a întâmplat la protestul din 10 august. Ședința Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din data de 27 august, a fost boicotată de senatori ai PSD. (…) Având în vedere declarațiile prefectului Capitalei din 27 august de la Senat, cele din 30 august de la o terasă din București și anunțul recent al Primarul General al Capitalei cu privire la minciunile din 10 august, este evident că PSD dorește ascunderea adevărului”, a afirmat președintele Comisiei de Apărare, Marcel Vela.

Șeful comisiei de apărare îi cere ministrului de Interne, Carmen Dan, să-și dea demisia.

„Îi mai aduc aminte doamnei Ministru că, pentru a salva imaginea MAI, un liberal a demisionat din aceasta funcție atunci când din cauza condițiilor atmosferice s-a prabușit un avion în Munții Apuseni, fara a fi domnia sa pilot sau controlor de trafic aerian. În consecință, solicit public demisia de onoare a ministrului Carmen Dan pentru întreaga sa activitate din fruntea Ministerului Afacerilor Interne și, în special, pentru ce s-a întâmplat în 10 august, când au avut de suferit români nevinovați, imaginea MAI și a României în plan extern”, a mai comunicat Senatorul PNL, Marcel Vela, pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *