Comisia Europeană avertizează că accesarea fondurilor UE va fi condiţionată de situaţia justiţiei

Guvernele ţărilor est-europene se vor confrunta cu presiuni din ce în ce mai mari privind accesarea fondurilor comunitare dacă nu vor respecta independenţa justiţiei, avertizează vicepreşedintele Comisiei Europene Maros Sefcovic, care este şi comisar european pentru Uniunea Energetică.

Maros Sefcovic, un politician slovac care a anunţat candidatura în cadrul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene, a semnalat că prioritatea sa va fi intensificarea dialogului instituţional cu ţări precum Ungaria şi Polonia, criticate de Uniunea Europeană din cauza reformelor constituţionale. Vicepreşedintele CE atrage atenţia că statele care beneficiază de finanţare UE, în principal cele est-europene, trebuie să se aştepte din partea ţărilor vestice la condiţii mai stricte în materie de respectare a standardelor comunitare.

Maros Sefcovic a notat că există deja propuneri privind condiţionarea finanţării UE de respectarea normelor statului de drept. „Dacă vrei să poţi cheltui banii contribuabililor europeni, atunci trebuie să existe garanţii sută la sută că tranzacţiile sunt supravegheate adecvat – că există instanţe judiciare independente, auditori independenţi şi un sistem judiciar independent care să verifice modul în care sunt cheltuiţi banii”, a declarat Maros Sefcovic pentru agenţia Reuters.

„Sunt sigur că mecanismele vor fi intensificate”, a continuat Sefcovic, propunând ca finanţarea comunitară să fie condiţionată de acceptarea jurisdicţiei noului Oficiu European al Procurorilor (EPPO).
„Ideea mea ar fi ca, dacă nu accepţi jurisdicţia procurorilor europeni, atunci trebuie să te pregăteşti să fii monitorizat mai mult”, a subliniat Sefcovic.

Comisia Europeană a elaborat propuneri pentru a se asigura că statele membre care beneficiază de fonduri europene au sisteme judiciare independente, riscând amplificarea disputelor cu ţări precum Polonia şi Ungaria. Mari contributori la bugetul UE, precum Germania, susţin introducerea unor condiţii mai dure pentru beneficiarii de fonduri comunitare, precum Polonia, criticată de Bruxelles din cauza reformelor judiciare şi a nerespectării cotelor obligatorii pentru redistribuirea refugiaţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *