Comisia Europeană trage de urechi România în domeniul Justiţiei: Avem două luni pentru remediere

Comisia Europeană lansează o procedură de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor împotriva Ţărilor de Jos şi a Românie pentru transpunerea incorectă a dreptului de a fi asistat de un avocat şi de a comunica după arestare. Astfel, Executivul european a decis, miercuri, să trimită României o scrisoare suplimentară de punere în întârziere pentru transpunerea incorectă a normelor UE privind rasismul şi xenofobia.

Comisia Europeană a decis să iniţieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere Ţărilor de Josşi României pentru netranspunerea corectă a Directivei privind dreptul de a fi asistat de un avocat şi de a comunica după Arestare.

„Scopul directivei este să se asigure că suspecţii şi persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale, precum şi persoanele căutate în cadrul procedurilor aferente mandatului european de arestare (MEA) sunt asistate de un avocat încă din primele etape ale procedurilor; şi că persoanele private de libertate pot informa şi comunica cu persoane terţe, cum ar fi angajatorul sau membrii de familie, precum şi cu autorităţile consulare. Legislaţia neerlandeză prevede excepţii de la dreptul de a fi asistat de un avocat în cadrul procedurilor MEA, care nu sunt permise în temeiul directivei. România nu a transpus în mod corect excepţiile de la dreptul ca o persoană terţă să fie informată cu privire la privarea de libertate şi condiţiile legale în care o persoană suspectată sau acuzată poate alege să nu îşi exercite dreptul de a fi asistată de un avocat. Ţările de Jos şi România au acum la dispoziţie două luni pentru a lua măsurile necesare de soluţionare a deficienţelor identificate de Comisie. Dacă nu primeşte un răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să trimită acestor state membre un aviz motivat”, arată Comisia Europeană, într-un comunicat de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *