Companii americane, îngrijorate ca nu cumva vânzările de armament către saudiţi să fie blocate din cauza afacerii Khashoggi
Companii majore producătoare de arme americane au transmis administraţiei Trump că sunt preocupate că congresmenii înfuriaţi de dispariţia jurnalistului Jamal Khashoggi în Turcia vor bloca viitoarele acorduri de vânzare de armament cu Arabia Saudită, a declarat vineri pentru Reuters un oficial american de rang înalt.
Informaţiile din Turcia potrivit cărora jurnalistul saudit, un critic vocal al Riadului, ar fi fost ucis în consulatul saudit de la Istanbul, au înăsprit rezistenţa în Congresul american faţă de vânzarea de arme către Arabia Saudită, de care mulţi parlamentari erau deja preocupaţi din cauza rolului jucat de Arabia Saudită în războiul civil din Yemen.
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că este îngrijorat de o eventuală oprire a vânzărilor de arme americane către Arabia Saudită din cauza acestui caz, întrucât aliatul-cheie al SUA şi-ar putea reorienta achiziţiile de armament către Rusia şi China.
În Congresul SUA, democraţii şi unii dintre republicani au afirmat că dosarul Khashoggi a întărit rezistenţa faţă de continuarea unor vânzări de arme către Arabia Saudită în valoare de zeci de miliarde de dolari.
Chiar şi înainte de acest caz, congresmenii democraţi au pus „în aşteptare” cel puţin patru acorduri de vânzare de echipamente militare, în mare parte din cauza atacurilor saudite soldate cu uciderea unor civili din Yemen.
„Au dosare privind sisteme majore puse în aşteptare de luni de zile din cauza unor chestiuni legate de Yemen. Asta face foarte probabil să extindă această poziţie şi pentru sisteme care nu sunt ele însele controversate. Este o preocupare majoră”, a spus oficialul din administraţia Trump.
El a refuzat să furnizeze numele companiilor care au contactat administraţia în privinţa sorţii acordurilor lor cu Arabia Saudită. Companiile din domeniul apărării nu au răspuns până acum solicitării de comentarii din partea Reuters.
Lockheed Martin Corp şi Raytheon Co au fost cele mai active firme americane din domeniul apărării şi ele ar putea fi angrenate în vânzări substanţiale către Arabia Saudită, în contextul în care în mai 2017 a fost anunţat de către administraţia Trump un pachet de acorduri de vânzări de arme cu Riadul în valoare de 110 miliarde de dolari.
Surse turce au declarat pentru Reuters că evaluarea iniţială a poliţiei este că Khashoggi, un critic al guvernului saudit, a fost ucis în mod deliberat în incinta consulatului. Autorităţile de la Riad au respins aceste acuzaţii ca nefondate.
„L-au tăiat cu un ferăstrău”, ar fi declarat doi funcţionari din cadrul serviciilor de securitate turceşti pentru „New York Times”. „Toate invenţii, noi nu avem niciun amestec”, au răspuns autorităţile saudite. „Dacă este viu, arătaţi-l”, atacă preşedintele turc Erdoğan.
Din 2 octombrie, când a intrat în consulatul ţării sale de la Istanbul, jurnalistul şi disidentul saudit, Jamal Khashoggi, nu a mai fost văzut. Nici viu, nici mort. „A ieşit imediat”, spun saudiţii. „Ca să fie omorât în casa consulului”, atacă turcii.
Zvonurile despre o crimă planificată, comandată de liderii regatului saudit, sunt tot mai multe. Au fost difuzate imagini cu o echipă sosită special la Istanbul pentru a comite crima: 15 persoane, inclusiv un medic legist.
Autorităţile saudite apelează frecvent la măsuri drastice pentru a reprima disensiunile din ţară şi, în trecut, au ordonatt şi arestarea mai multor disidenţi în străinătate.
Dar dispariţia forţată, iar acum suspiciunea de asasinat, asupra unui conaţional de-al lor în incinta unui consulat ar fi un fapt fără precedent: o adevărată execuţie extra-judiciară, care ar semăna panică printre apărătorii drepturilor omului şi printre disidenţii saudiţi aflaţi peste tot în lume.
Deşi nu are jurisdicţie în privinţa a ceea ce se întâmplă în interiorul unui consulat, Turcia trebuie să clarifice ce s-a întâmplat într-un sediu diplomatic pe care îl găzduieşte pe teritoriul său, fie şi intrând acolo pentu o percheziţie.
Arabia Saudită trebuie să răspundă pentru ceea ce i s-a întâmplat cetăţeanului său şi poate că aliaţii săi au făcut asta. Şi pentru că veni vorba despre aliaţi, miercuri seara, cotidianul israelian „Ha’aretz” a avansat suspiciunea că serviciile secrete ale SUA ar şti că saudiţii îl vânau pe Khashoggi.
Dacă în ambele ţări ar exista o presă independentă şi liberă să desfăşoare anchete jurnalistice, probabil că am şti deja adevărul.
Miercuri, 10 octombrie, Jamal Khashoggi şi logodnica sa, Hatice Cengiz, ar fi trebuit să se căsătorească. El a mers la consulat pentru a cere aprobarea căsătoriei.
Comunitatea internaţională trebuie să facă presiuni asupra Arabiei Saudite pentru ca aceasta să lase o echipă de experţi turci să inspecteze consulatul de la Istanbul, chiar cu preţul unei crize deschise cu regimul de la Riad şi omul său forte, Mohammed Ben Salman, care îşi joacă acum reputaţia şi poate chiar viitorul politic, scrie ziarul francez Le Monde.
Courrier International consideră însă că această dramă confirmă adevărata față a prinţului moştenitor Mohammed Ben Salman, un progresist autodeclarat, dar care este de fapt un autocrat patentat. „Nicio voce independentă, nicio opinie divergentă nu va fi permisă”, avertiza Jamal Khashoggi, despre regimul saudit şi, din nefericire, a avut dreptate, conchide Courrier International.