Concluzii anchetă Suceava: Medicii nu au încălcat procedurile în cazul pacientei cu peritonită decedate în Spitalul Judeţean

A fost finalizată ancheta din cadrul Spitalului Județean de Urgență Suceava. Articol preluat de pe site-ul www.agerpres.ro.

Medicii nu au încălcat procedurile medicale şi nici conduita profesională în cazul pacientei în vârstă de 63 de ani care a murit în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava la începutul acestei luni, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Mihai Ardeleanu.

El a făcut declaraţiile în baza concluziilor anchetei administrative efectuate, după decesul pacientei care a survenit pe 5 ianuarie din cauza unei peritonite.

Potrivit lui Ardeleanu, după audierea tuturor medicilor care au consultat pacienta şi a examinării documentelor medicale, comisia care a investigat cazul a concluzionat că, pe durata a 22 de ore, de la prezentarea în UPU şi până la deces, „nu au fost identificate încălcări ale procedurilor medicale” şi nici abateri de la conduita profesională.

Continuarea articolului la adresa: https://www.agerpres.ro/sanatate/2018/01/18/concluzii-ancheta-suceava-medicii-nu-au-incalcat-procedurile-in-cazul-pacientei-cu-peritonita-decedate-in-spitalul-judetean–39274

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *