Condamnată La Plata a 24.000 de Euro ! A Uitat Un Deţinut În Arest 6 Luni
Premieră în Justiţia din România ! O grefieră din Iaşi a fost condamnată să-i plătească unui deţinut aproximativ 24.000 de euro. Decizia vine ca urmare a faptului că grefiera a uitat să transmită un fax către Peniteciarul de Maximă Siguranţă Iaşi pentru eliberarea condiţionată bărbatului acuzat de omor. Astfel că, barbatul, acum în vârstă de 62 de ani, a fost eliberat cu o întârziere de 6 luni. Ulterior, acesta a făcut plângere penală împotriva grefierei pentru neglijenţă în serviciu, cerând despăgubiri de 500.000 de euro.
Marin Mocanu (62 de ani) a fost condamnat în 1999 pentru omor, după de şi-a ucis cumnatul cu toporul şi a încercat să scape de cadavru aruncându-l într-un WC. În august 2014, criminalul a făcut cerere de eliberare condiţionată însă magistraţii de la Judecătoria Iaşi au respins solicitarea. Doar că în decembrie 2014, magistraţii au admis eliberarea condiţionată a lui Mocanu. Tribunalul Iaşi nu a comunicat însă către penitenciar decizia, întrucât a existat o eroare de fax, dar şi cutuma că astfel de comunicări de fac de către instanţa de fond. Ulterior, deţinutul a mai făcut trei cereri de eliberare condiţionată însă toate i-au fost respinse, fără ca vreo instanţă să realizeze că, de fapt, bărbatul avea o decizie definitivă de eliberare. Abia după 6 luni instanţa a constatat că Marin Mocanu poate pleca acasă. După ce a fost eliberat, bărbatul s-a plâns autorităţilor că a stat mai mult după gratii.
În 2016, grefiera Cristina Victor de la Tribunalul Iaşi, cea care a fost de serviciu în ziua eliberării lui Mocanu, a fost trimisă în judecată şi a cerut achitarea. Judecătorii au stabilit însă că grefiera trebuie să plătească daune materiale de 18.000 de lei şi daune morale de 20.000 de euro. Decizia nu este însă una definitivă, astfel că grefiera Cristina Victor a contestat-o.
Marin Mocanu a fost unul dintre cei mai periculoşi infractori din Iaşi închis la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi.