Congresmanii americani ar putea cere audierea interpreţilor ce au participat la întrevederile între Trump şi Putin

Avocaţi ce reprezintă Comisia de Afaceri Externe şi Comisia pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor din SUA urmează să discute luni despre posibila convocare la audieri a interpreţilor care au participat la întrevederile dintre preşedinţii Donald Trump şi Vladimir Putin, relatează ABC News.

Potrivit postului menţionat mai sus, unii congresmeni se tem că audierea translatorilor lui Trump ar putea cauza dificultăţi viitoare în cazul întrevederilor ulterioare între preşedinţii SUA şi alţi lideri de stat.

Un vot în legătură cu posibila audiere a traducătorilor ar putea avea loc abia peste câteva săptămâni.

Anterior, cotidianul The Washington Post a relatat că preşedintele Trump ar fi confiscate notiţe ale interpretului său de la întrevederea cu Putin de la Hamburg, din iulie 2017.

„Oficiali SUA au afirmat că nu există niciun document detaliat, chiar şi în dosarele clasificate, a interacţiunilor faţă în faţă ale lui Trump cu liderul rus în cinci locaţii în ultimii doi ani”, se arată într-un material publicat recent de cotidian.

Donald Trump a negat categoric informaţiile publicate de cotidianul The Washington Post.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *