Congresul SUA îngheață livrările de avioane F-35 către Turcia

Congresul american a adoptat un amendament la cea mai recentă versiune a bugetului Apărării pe 2019, aprobat de ambele Camere, care îngheață livrările de avioane F-35 către Turcia din cauza intenției acestei țări de a cumpăra sisteme antirachetă rusești S-400, scrie The Washington Times. Decizia finală va fi luată după ce Pentagonul va analizat consecințele anulării livrărilor.

Potrivit The Hill, în următoarele 90 de zile, Pentagonul trebuie să înainteze un raport Congresului despre posibilul impact al neparticipării Turciei în programul F-35, relațiile Ankara-Washington și intenția armatei turce de a cumpăra S-400.

Zilele trecute, secretarul american al Apărării, James Mattis, a trimis Congresului o scrisoare şi a cerut să nu fie oprită livrarea avioanelor de luptă F-35.

Mattis a arătat că împărtăşeşte îngrijorările Congresului privind alunecarea Turciei spre un regim autoritar, cu consecințe asupra drepturilor omului şi asupra statului de drept. El a atras însă atenţia că oprirea livrării de avioane către Turcia va afecta lanţul internaţional de aprovizionare, va ridica preţurile şi va cauza întârzieri în furnizări, în condițiile în care cel puţin 10 firme turceşti produc piese pentru avioanele de luptă F-35.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *